Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

HCM şi-a luat centru de naţională

Handbal Club Municipal Râmnicu Vâlcea a reuşit încă un transfer de marcă în această pauză competiţională. Gruparea antrenată de Constantin Ştefan va miza cel puţin pentru un sezon pe serviciile Mihaelei Senocico, fostă componentă a naţionalei feminine. Centrul de 33 de ani a jucat timp de 13 ani la Universitatea Cluj, cu o pauză de doar şase luni în care a activat în campionatul danez. În sezonul trecut s-a transferat la Cetate Deva, formaţie care a retrogradat în eşalonul inferior.

Luca revine la finele lui august

În ceea ce o priveşte pe Janina Luca, handbalistă care a suferit o intervenţie chirurgicală, va reveni la antrenamente la finalul lunii august şi va rata prima parte a sezonului. „Momentan sunt bine, la nivelul de recuperare la care am ajuns. Sper să revin pe teren cât mai repede dar este clar că mai trebuie să stau o lună jumătate, poate două. O să trag să revin cât mai repede pentru că îmi este dor de handbal dar vreau, în primul rând, să mă recuperez bine pentru a nu avea probleme pe viitor. Mai bine stau în plus o săptămână sau două la recuperare”, spune golghetera HCM-ului.