Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Săptămâna viitoare se decide cine va conduce interimar PSD! Dragnea este favorit

Joi, 16 iulie a.c., va fi convocat Comitetul Executiv al PSD, ocazie cu care se va decide și cine va conduce interimar partidul până la organizarea unui Congres legitim.

„Am vorbit cu colegii mei şi cred că e mai bine după discuţiile de azi din BPN să ne întâlnim mâine mai repede şi cu ceilalţi colegi”,a declarat Victor Ponta.

În opinia lui Victor Ponta, este nevoie urgent de organizarea Comitetului Executiv, pentru a se termina cu speculaţiile.

„Ca să nu mai aveţi dvs. ştiri, să stabilim cine conduce PSD-ul şi să ne vedem de treabă pentru că avem de guvernat şi mai sunt lucruri importante până la rectificarea bugetară”.

La reuniunea informală a conducerii PSD a participat şi preşedintele de onoare al partidului, Ion Iliescu.

În opinia mai multor pesedişti, marele favorit pentru preluarea funcţiei de preşedinte interimar al PSD este Liviu Dragnea.