Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Fotbal, Liga a II-a: Meci crucial pentru CSM

• după două înfrângeri consecutive, Viperele Albastre sunt obligate să învingă pe Foresta Suceava

Startul de campionat reușit de CSM Râmnicu Vâlcea nu mulțumește pe nimeni, de la conducerea administrativă și tehnică, jucători și până la suporteri. Doar șase puncte din șase etape și o singură victorie i-a dus pe elevii lui Jerry Gane pe locul 14 al clasamentului, mult sub ceea ce se spera. Campionatul este, însă, unul lung și șanse de a urca în partea superioară a ierarhiei sunt unele reale.

Victorie obligatorie cu Foresta

Sâmbătă, cu începere de la ora 12.00, în direct la Digisport și Dolcesport, Viperele Albastre joacă, pe propriul teren, în compania unei echipe puternice a campionatului, Foresta Suceava. Moldovenii nu au început nici ei tocmai bine dar și-au revenit rapid și au bifat nu mai puțin de patru succese consecutive care i-au dus până pe locul 5 al clasamentului, la o distanță de numai trei puncte față de lideră, Chindia Târgoviște. De altfel, ultimul succes înregistrat de Foresta a fost chiar în fața grupării din Cetate, cu un scor clar, 3-1 și după 90 de minute pe care elevii lui Cristi Popovici le-au dominat clar. De partea celaltă, Viperele Albastru au la activ două înfrângeri consecutive, la Târgoviște și Clinceni dar încă intact clasamentul adevărului. Oaspeții au la dispoziție un lot destul de experimentat, Daniel Bălan sau Semeghin fiind fotbaliști care au bifat destule meciuri la nivel de Liga I. Altfel, cele două echipe au fost de fiecare dată în serii diferite și nu s-au mai întâlnit niciodată.

„Nu asta este valoarea noastră”

Unul dintre fotbaliștii care au confirmat la CSM în această ediție de campionat, Călin Cristea, este convins că echipa va avansa în clasament în perioada imediat următoare: „Nu asta este valoarea noastră, veți vedea. Trebuie să ne concentrăm și să reușim să legăm două victorii și atunci vom urca în clasament. Au venit mulți fotbaliști noi și ne-a fost greu să ne omogenizăm. Venim după două înfrângeri și eu cred că cea de la Clinceni nu a fost meritată, după prestația pe care am avut-o. Este foarte important să câștigăm sâmbătă toate cele trei puncte”.

Programul etapei:
Juventus – Academica
Olimpia Satu Mare – Sepsi OSK
Dunărea Călăraşi – CS Afumaţi
Un. Tărlungeni – Luceafărul Oradea
UTA B. Doamnă – Şoimii Pâncota
ASU Poli – FC Braşov
CS Baloteşti – CS Mioveni
ACS Berceni – Metalul Reşiţa
Chindia – Dacia Unirea
CSM Rm. Vâlcea – Foresta Suceava