Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
cretu

CSM îl vrea pe Gică Popescu şef la FRF

• oficialii din Zăvoi şi-au făcut publică susţinerea pentru fostul internaţional

Fotbaliştii de la CS Municipal mai au doar câteva zile din cea mai dificilă perioadă de pregătire a pauzei competiţionale, cantonamentul de la baza sportivă proprie, unde s-a pus accentul pe acumularea fizică. Duminică, elevii lui Claudiu Niculescu vor pleca în Ungaria, la Gyula, acolo unde vor avea al doilea cantonament şi patru partide amicale.

Pe mâna „Baciului”

Oficialii de la CS Municipal s-au decis, merg pe mâna „Baciului” Gică Popescu. „Săptămâna trecută am participat alături de colegul meu Bogdan Medrea, la întâlnirea de la Craiova cu Gică Popescu, acolo unde acesta şi-a prezentat proiectul cu care doreşte să câştige conducerea FRF. Opţiunea noastră pentru preşedintele FRF va fi Gică Popescu. Îl susţinem pe Gică Popescu pentru că vine din interiorul fenomenului fotbalistic, are o carieră impresionantă în spate, iar faptul că a fost căpitanul Barcelonei şi căpitanul echipei naţionale a României spune totul despre ceea ce a făcut ca şi sportiv. Gică Popescu este un caracter foarte puternic, aşa cum a fost şi în teren şi poate asigura un management performant la nivelul FRF. Este o personalitate şi vine cu o echipă tânără, dornică să dea o noua faţă fotbalului românesc. Nu se poate pune în discuţie notorietatea internaţională a acestuia, iar acest lucru ne va ajuta în relaţiile cu UEFA şi FIFA. Îl vom susţine pe Gică Popescu şi dintr-un motiv sentimental, faptul că el este din Oltenia, zona din care facem şi noi parte”, spune Munteanu.

Todea şi Creţu sunt municipali

Până în acest moment, ocupanta locului secund în Seria a II-a a eşalonului inferior a reuşit trei transferuri. Au venit sub comanda lui Niculescu Ciprian Tănasă, Lucian Todea şi Andrei Creţu. Primul a fost adus de la colega de serie CS Mioveni, acolo unde a fost căpitan şi de la el se aşteaptă să fie responsabilul cu golurile la CS Municipal. Atacantul de 33 de ani a mai evoluat la FC Municipal la începutul carierei şi a mai evoluat în România pentru FC argeş, Universitatea Craiova şi Politehnica Iaşi şi în străinătate în Cipru. Lucian Todea a evoluat în primul eşalon pentru UTA Arad şi vine de la o echipă de eşalon trei, CS Oşorhei. Este născut în anul 1987 şi joacă pe postul de mijlocaş central. În fine, ultimul care a semnat este Creţu, atacant de 26 de ani care a jucat ultima dată chiar la una dintre contracandidatele la promovare ale CSM-ului, ASA Târgu Mureş. A mai jucat pentru ACS Berceni, Juventus Bucureşti, Concordia Chiajna şi Alro Slatina şi a fost crescut la grupele de copii şi juniori de la Rapid Bucureşti. Managerul general al municipalilor, Lucian Munteanu, spune că nu s-a terminat campania de transferuri: „În linii mari, planul a fost făcut imediat după terminarea meciurilor din 2013. Atunci ne-am stabilit nişte priorităţi. Uşor, uşor, am reuşit dar transferurile nu sunt terminate. În cazul în care apare un fotbalist pe care ni-l dorim şi care este, ca valoare, peste ce avem noi la momentul respectiv, poate pleca alt jucător din lotul actual. Nu este închisă perioada de transferuri nici pentru plecări nici pentru veniri. Ne aşteaptă patru luni de foc şi avem nevoie de un lot larg. După aducerea lui Creţu, avem doi fotbalişti pe fiecare post, concurenţă este puternică.”

Gângioveanu nu a corespuns

În cantonament cu CS Municipal au fost şi alţi doi fotbalişti cu nume, Nasser Menassel şi Cosmin Gângioveanu dar ambii au plecat de la Râmnicu Vâlcea. „Pe Nasser îl ştiam, a mai jucat la Damila Măciuca. Este un fotbalist de serviciile căruia aveam nevoie. Am decis ca înainte de a semna un eventual contract să meargă la vizita medicală pentru a avea certitudinea că ne putem baza pe el, că e apt din punct de vedere medical. S-a simţit ofensat şi a plecat, nu i s-a părut normal să meargă la acea vizită medicală. Asta este, nu avem ce face. În ceea ce-l priveşte pe Gângioveanu, era în urmă cu pregătirea. Claudiu Niculescu a gândit că e mai bine ca el să meargă la o altă formaţie unde să poată juca şi să revină dacă va fi apt din punct de vedere fizic”, spune Munteanu.

Medrea e noul preşedinte executiv

În ultima parte a acestui sezon competiţional, CS Municipal nu se va putea baza pe serviciile lui Gheorghe Constantin. Fostul arbitru internaţional şi şef al Comisiei Centrale a Arbitrilor şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte executiv al clubului după ce a primit decizia de condamnare în dosarul „mită în arbitraj”. „Din punct de vedere contractual, relaţia s-a încheiat. După ce s-a dat verdictul judecătoreasc, Gheorghe Constantin a vrut să îşi ia o pauză pentru rezolvarea problemelor iar la începutul anului şi-a dat şi demisia. Eu am învăţat foarte multe de la dânsul. Este o persoană cu o vastă experienţă. Am rămas în relaţii foarte bune. Am discutat ca atunci când avem o problemă să ne ajute. Sunt convins că va rămâne un prieten al Clubului Sportiv Municipal. Săptămâna trecută a avut loc şedinţa Consiliului Director şi am decis ca această funcţie de preşedinte executiv să fie ocupată de Bogdan Medrea.