Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
negrut44

CSM ia startul spre „masa bogaţilor”

Gruparea din Zăvoi joacă sâmbătă primul meci oficial pe propriul teren cu CS Mioveni • formaţia din Zăvoi e a doua în clasament şi ultima în play-off

În anul 1974, Chimia Râmnicu Vâlcea reuşea o promovare istorică în primul eşalon, prima pentru oraşul de la poalele Capelei. Formaţia antrenată de Dumitru Anescu termina pe primul loc al clasamentului în Liga B, după o luptă la baionetă cu Şoimii Sibiu şi Dinamo Slatina. Vâlcenii terminau campionatul cu un avans de două puncte faţă de sibieni şi sărbătoreau promovarea în centrul Râmnicului, alături de suporterii care umpluseră tribunele stadionului din Zăvoi la fiecare meci de pe propriul teren. Din lot făceau parte fotbalişti legendari ca Ştefan Stana, Teo Ciobanu, Gică Lepădatu, Jackie Pintilie, Marian Cincă, Ion Haidu, Filip Şutru sau Cornel Nicolae, jucători despre care vorbesc şi acum microbiştii trecuţi de a doua tinereţe. Tot ei reuşeau şi cea mai mare performanţă de până acum a fotbalului vâlcean, câştigarea Cupei României, după o finală de foc în faţa Constructorului Galaţi şi participau în Cupa Cupelor. La 40 de ani distanţă de prima promovare, în teren sunt acum Christian Njok, Miţă Deaconescu, Ciprian Tănasă, Cătălin Pârvulescu sau Adi Popa, pe banca tehnică e „lunetistul” Claudiu Niculescu. Vâlcea e din nou gata să reuşească o promovare istorică. Şi în 1074 şi acum, în 2014, formaţia din Zăvoi a pornit cu a doua sau a treia şansă de promovare. Şi atunci şi acum iubitorii fotbalului din Râmnic şi din întreg judeţul aşteaptă cu nerăbdare confruntările cu Steaua, Dinamo sau Rapid, asta dacă giuleştenii ne vor urma şi ei la „masa bogaţilor”.

CS Mioveni, primul adversar

Sâmbătă, cu începere de la ora 11.00, la stadionul din Zăvoi, CS Municipal joacă prima partidă oficială a anului 2014. Adversari pentru elevii lui Niculescu vor fi argeşenii de la CS Mioveni care încă mai speră să termine sezonul regulat în prima jumătate a clasamentului ceea ce ar fi echivalent cu intrarea în lupta pentru promovare. În meciul din tur cele două combatante de sâmbătă au terminat la egalitate cu scor alb, după 90 de minute în care spectatorii de pe stadionul „Nicolae Dobrin” au văzut fotbal cu pipeta. Meciul vedetă al etapei de debut din acest an se va disputa la Craiova, pe stadionul „Ion Oblemenco”, acolo unde lidera la zi a clasamentului, CS Universitatea Craiova, va întâlni o altă candidată certă la promovarea în primul eşalon, FCM Târgu Mureş. Pentru vâlceni avantajos ar fi un succes al gazdelor, scăpate oricum spre accederea în Liga I. De asemenea, de urmărit este partida de la Slatina dintre FC Olt şi FC Universitatea Craiova. Trupa lui Mititelu este în degringoladă după ce a pierdut o serie de fotbalişti de bază, o altă parte anunţând că este posibil să nu se prezinte din cauza gravelor probleme financiare. În final, FC Bihor Oradea şi Olimpia Satu Mare îşi joacă una din ultimele şanse de a mai spera la top 6 în meciurile de „acasă” cu Gloria Bistriţa, respectiv UTA Arad.

Programul etapei:

CSM Râmnicu Vâlcea – CS Mioveni

CS FC Bihor Oradea – Gloria Bistriţa

FC Olt Slatina – FCU Craiova

CS Minerul Motru – Metalul Reşiţa

CSU Craiova – FCM Târgu Mureş

Olimpia Satu Mare – UTA Arad