Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

CSM atacă la Timişoaara

Fotbaliştii de la CSM Râmnicu Vâlcea joacă vineri, la Timişoara, un meci extrem de important. Elevii lui Alexandru Pelici vor întâlni lidera la zi a clasamentului din Seria de Vest, ACS Poli şi au mare nevoie de măcar un rezultat de egalitate, pentru a nu părăsi pentru prima dată în acest sezon zona de play-off. Tehnicianul „viperelor” nu-i va putea folosi pe Mihai Deaconescu şi Iosif Melcea, ambii accidentaţi, incertă fiind şi prezenţa lui Samson, o altă piesă de bază în angrenajul formaţiei din Zăvoi.

Scandal în tur

În meciul jucat în turul campionatului, CSM Râmnicu Vâlcea a reuşit să se impună la limită, cu scorul de 1-0, după ce Coman a transformat, în prelungiri, lovitura de la 11 metri scoasă de Andreas Calcan. Au fost 90 de minute extrem de tensionate, în care arbitrajul şi-a pus amprenta asupra jocului celor două echipe, oaspeţii fiind avantajaţi vizibil. După meci, antrenorul principal de atunci al vâlcenilor, Erik Lincar, a acuzat maniera de arbitraj şi a fost suspendat şase etape, după ce fusese eliminat şi de pe teren în urma protestelor. Oltenii au câştigat trei puncte mari dar a urmat o serie mare de meciuri fără gol marcat care practic i-a scos din lupta pentru promovare, obiectivul propus pentru acest sezon competiţional.

Derby la Reşiţa

Derby-ul rundei se va juca la Reşiţa, acolo unde formaţia locală, Metalul, fostă lideră a campionatului, va întâlni echipa antrenată de Claudiu Niculescu, CS Mioveni. Gruparea care pierde această partidă va păstra şanse minime să mai spere la promovare în timp ce un rezultat de egalitate pare să nu avantajeze pe nimeni. Potrivit informaţiilor apărute în presa centrală, la Reşiţa este tensiune maximă între acţionarul principal şi conducerea primăriei şi, nu este exclus, ca fostul investitor din Zăvoi să plece şi din Banat. Interesantă este şi partida de la Satu Mare, acolo unde se deplasarează formaţia cu cea mai mare ascensiune din ultima perioadă, Fortuna Poiana Câmpina. Dacă vor cuceri alte trei puncte, elevii lui Stamate au şansa să ameninţe serios supremaţia lui ACS Poli Timişoara.

Programul etapei:

ACS Poli Timişoara – CSM Râmnicu Vâlcea
Metalul Reşiţa – CS Mioveni
FC Bihor Oradea – Şoimii Pâncota
Olimpia Satu Mare – Fortuna Poiana Câmpina
Unirea Tărlungeni – FC Caransebeş
FC Olt Slatina stă