Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Competiţii importante pentru atletul vâlcean Rareş Toader

Unul dintre cei mai buni tineri atleţi din România este, fără doar şi poate, vâlceanul Rareş Toader. Acesta are multiple medalii şi titluri la activi, dar şi recorduri la aruncarea bilei pe care încă nu le-a depăşit nimeni. În această perioadă Rareş Toader va participa la două competiţii importante, la care îşi doreşte să obţină rezultate bune, în perspectiva Campionatului European la juniori, ce va avea loc în luna iulie, în Suedia.

Până atunci însă, atletul vâlcean va concura la Campionatul Naţional Universitar, la Piteşti, în data de 17 mai, unde vrea să depăşească recordul din anii trecuţi. De asemenea, Rareş Toader va participa şi la un grandprix internaţional, ce are loc în Senegal.