Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

ATENŢIE! Se caută electrician la Consiliul Judeţean Vâlcea!

Consiliul Judeţean Vâlcea organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a unui post vacant de muncitor calificat (electrician), treapta profesională II, la Compartimentul Administrativ, Protocol, Deservire.

Concursul se va organiza şi desfăşura în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.286/2011. Termenul limită de depunere a dosarelor este 12 mai 2015 la ora 16,30. Proba scrisă va avea loc în data de 21 mai a.c. la ora 10.00, iar interviul se va susţine în termen de maximum 4 zile lucrătoare de la susţinerea probei scrise.

Dosarele de înscriere se depun la sediul Consiliului Judeţean Vâlcea, la Registratura generală, şi vor conţine următoarele documente:

1. cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorităţii sau instituţiei publice organizatoare;

2. copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;

3. copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;

4. carnetul de muncă sau, după caz, adeverinţele care atestă vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor, în copie;

5. cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează;

concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitătile sanitare abilitate;

7. curriculum vitae.

Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii, în cazul în care candidatul depune o declaraţie pe proprie răspundere că nu are antecedente penale, şi este declarat admis la selecţia dosarelor, acesta are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfăşurării primei probe a concursului.

Copia actului de identitate, copiile documentelor de studii şi carnetul de muncă sau, după caz, adeverinţele care atestă vechimea vor fi prezentate şi în original în vederea verificării conformităţii copiilor cu acestea.

După afişarea rezultatelor obţinute la proba „scrisă” şi „interviu”, candidaţii nemulţumiţi pot depune contestaţie în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afişării rezultatului probei scrise şi a interviului, sub sancţiunea decăderii din acest drept. Contestaţiile se depun la Comisia de soluţionare a contestaţiilor.

Detalii privind condiţiile specifice, bibliografia şi tematica de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială – www.cjvalcea.ro. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Consiliului Judeţean Vâlcea, str.General Praporgescu, nr.1, telefon nr.0250/732901, interior 112 sau 121.