Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Andreea Bîlă, sportivul anului!

Într-un cadru festiv și o atmosferă deosebită, Direcția Județeană de Sport și Tineret Vâlcea a găzduit, la Grand Hotel Sofianu, o nouă ediție a Galei Sportului Vâlcean, sub privirile multor invitați. Au fost prezenți sportivi, antrenori, oameni de sport dar și politicieni și de la putere și din opoziție, toți curio și să-i vadă pe cei mai buni sportivi ai anului care se încheie în curând. În debutul ceremoniei au primit diplome de merit sportivi și antrenori din județul Vâlcea care au obținut clasări bune în anul 2011, toți fiind aplaudați la scenă deschisă de cei prezenți. În ceea ce privește „top 10”, acesta a fost dominat și de această dată de karateka de la CS Chimia, care tocmai au terminat un nou sezon plin de medalii și titluri. Nu mai puțin de cinci poziții ale clasamentului au fost ocupate de reprezentanți ai acestui sport, printre ei fiind și Andreea Bîlă, declarată sportivul anului în județul Vâlcea. Podiumul ierarhiei a fost completat de handbalistele de la Oltchim Râmnicu Vâlcea, care în 2011 au cucerit un nou titlu național al României și s-au calificat în grupele principale ale Ligii Campionilor și de Nicolae Stanciu, tot de la karate. Între primii zece și-au mai făcut loc doi reprezentanți ai atletismului și doi reprezentanți ai halterelor. Și de această dată vedetele serii au fost jucătoarele de handbal. Îmbrăcate elegant, elevele lui Radu Voina și Aurelian Roșca au fost aplaudate minute în șir de cei prezenți și au promis în cor că în anul 2012 sunt decise să ajungă în finala Ligii Campionilor, performanță pe care au mai reu șit-o și acum două sezoane. „Vrem  să facem uitat parcursul slab de la Campionatul Mondial și suporterii vâlceni să aibă parte de o nouă surpriză plăcută”, au spus campioanele României en-titre. De menționat este faptul că și fostul președinte al formației vâlcene, Ioan Gavrilescu, a fost premiat pentru întreaga activitate.

„Sportivii meritau o astfel de sărbătoare”

Directorul DJST, Paul Dinu, a declarat că este mulțumit de Gala Sportului Vâlcean: „A fost seara noastră, a sportivilor, a antrenorilor, a oamenilor care sunt alături de sportul vâlcean. Orice alt comentariu este de prisos, așa că eu mă rezum doar la a-i felicita pe toți pentru modul în care s-au pregătit și pentru rezultatele obținute. Una peste alta, sportivii vâlceni meritau o astfel de sărbătoare.” Altfel, Dinu este mulțumit de anul care se termină peste câteva zile: „Multă lume nu-mi dădea prea multe șianse pentru a reu și mărirea capacității Sălii Sporturilor „Traian” la peste 3.000 de locuri. Am reu șit acest lucru investind cu 770 de milioane de lei vechi mai puțin față de ceea ce ne propusesem inițial. Prin urmare, nu numai echipa de handbal Oltchim beneficiază acum de cele mai bune condiții, dar și celelalte secții sportive. Astfel, Clubul Sportiv Chimia are un sediu mult mai modern, mult mai bine dotat, sălile de antrenament și forță sunt mai bine dotate, iar sportivii au cele mai bune condiții de pregătire. Și clubul care aparține de DJST Vâlcea, CS Chimia, beneficiază de o sală modernizată, mai ales că din acest sezon s-a înființat și o echipă de handbal feminin care are o comportare destul de bună în Divizia A. Din ceea ce mi s-a transmis de către cunoscători, Sala Sporturilor „Traian” este cotată în acest moment pe locul II în Europa la complexitatea dotărilor!”. Pentru 2012, Paul Dinu își dorește să realizeze a doua ediție a Paradei Sportului Vâlcean, la care să participe peste 5.000 de sportivi: „M-am gândit că sportul vâlcean avea nevoie de o zi a sa, în care oamenii să-i poată vedea și aplauda pe sportivi. Așa mi-a venit ideea de a organiza pe 1 iunie o paradă în cadrul căreia sportivii să meargă prin oraș ca la un carnaval. Au fost peste 2.700 de sportivi, fiecare îmbrăcat în echipamentul sportiv adecvat. Pentru 2012 îmi doresc un număr dublu de elevi și tineri care să participle la această manifestare. Acum am căpătat și o experiență superioară, astfel că organizarea va fi mai bună. De altfel, eu sper ca DJST să se implice și mai mult în activitatea sportului șicolar. Am încercat să le dau libertate și siguranță financiară antrenorilor, iar sportivilor să le asigurăm minimul necesar unei pregătiri. O dată ce acestea au fost îndeplinite, m-am întins și către alte servicii conexe. Așa am ajuns să investim aproximativ 300 de milioane de lei vechi în dotarea Cabinetului de Medicină Sportivă, dotându-l corespunzător, astfel că acum sportivii își pot verifica sănătatea într-un mod extrem de sigur!”

Cei mai buni sportivi ai anului 2011

Locul 1. Andreea Bîlă (karate) antrenor Paul Dinu

Locul 2: echipa de handbal feminin Oltchim antrenor Radu Voina

Locul 3: Nicolae Stanciu (karate) antrenor Paul Dinu

Locul 4: Iuliana Avram (karate) antrenor Paul Dinu

Locul 5: Silviu Ghiță (karate) antrenor Paul Dinu

Locul 6: Anda Matei (haltere) –a antrenor Dinu Gheorghe

Locul 7: Adrian Mihăescu (atletism) antrenor Rodica Tomoiagă

Locul 8: Daniel Moldovan (haltere) antrenor Dinu Gheorghe

Locul 9: Ana Maria Ro șianu (atletism) antrenor Marinela Mirea

Locul 10: Paul Dinu (karate) antrenor Constantin Daneș

Vlad Soare