Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

TRAGEDIE! Minora de 15 ani, dispărută de acasă, a fost găsită spânzurată în pădure

Tragedie în județul Vâlcea, unde o copilă de 15 ani a fost găsită spânzurată într-o pădure din localitatea Oteșani.
Trupul neînsuflețit al adolescentei a fost descoperit, întâmplător, de o femeie. Vreme de cinci zile, polițiștii au scotocit zona în căutarea fetei, după ce familia a dat-o dispărută lunea trecută. Potrivit unor surse din anchetă, ea a mai plecat de acasă și în trecut, ba chiar, ar fi fost bătută de tatăl său. Procurorii și polițiștii au deschis în acest caz un dosar de moarte suspectă.
Ea obişnuia să mai plece voluntar de acasă, însă de fiecare dată se întorcea după câteva zile. Ei bine, de data aceasta nu s-a mai întors, ea alegând să-şi pună capăt vieţii după o decepţie în dragoste.
Dispariţia Denisei a fost anunţată de părinţi în data de 11 mai 2020, deşi ea era plecată deja de câteva zile. O echipă complexă a Poliţiei Vâlcea a fost trimisă la faţa locului pentru a o căuta, alături de poliţişti venind pe parcurs şi voluntari, dar şi pompierii care au golit până şi fântânile din comună. Din păcate însă, în data de 16 mai 2020, adolescenta a fost găsită spânzurată de un copac în pădure, ea luându-şi viaţa cu şireturile de la teneşii cu care era încălţată.