Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

FOTO: Copiii din centrele de plasament vâlcene nu au fost uitaţi nici după Sărbători

Deși au trecut sărbătorile, copiii din centrele de plasament din Vâlcea nu sunt uitați. Mihai Ghebrea, directorul de la Casa Pinocchio, a fost contactat de un preot de la Mănăstirea Turnu pentru a stabili o zi în care cei de la mănăstire să poată oferi cadouri celor mici.

Pe 24 ianuarie, de Ziua Micii Uniri, copiii de la Casa Pinocchio au primit cadouri. Pentru că erau mai multe cadouri, Mihai Ghebrea împreună cu preoții și colegii de serviciu au hotărât să ducă diferența de cadouri și la alte centre din județul Vâlcea. Așa de multe au fost încât au ajuns pentru alte 4 centre din Vâlcea: Centrul Ana, Centrul Preșcolari, Centrul de Socializare și Centrul Sera din Ostroveni. Bucuria a fost imensă și mai ales că nimeni nu se aștepta la așa ceva, după ce au trecut sărbătorile de iarnă.

„Trebuie să mulțumesc Consiliului Județean Vâlcea, președinte Constantin Rădulescu, pentru că sprijină acești copii și le oferă condiții foarte bune, față de alte județe. Nu trebuie uitat efortul pe care-l depun toți colegii mei din centrele de plasament pentru ca acești copii să aibă un timp plăcut în aceste centre. Ei sunt cei care au grijă zi de zi de aceștia. Dar să nu uităm de cei care azi au fost alături de noi, preoții de la Mănăstirea Turnu. Sper să continuăm să fim alături de niște suflete care au nevoie de suportul nostru zilnic” a declarat Mihai Ghebrea, directorul Casei Pinocchio.