Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Cătălin Măruţă l-a dat afară din emisiune pe tatăl lui Vasilică: Motivul este unul INCREDIBIL!

Cătălin Măruţă a făcut un gest extrem luni după-amiaza când a dat afară din emisiune un invitat. Prezentatorul s-a enervat rău de tot în momentul în care tatăl unui tânăr, pe care l-a abandonat la orfelinat, din Râmnicu Vâlcea, a refuzat să-i doneze acestuia un rinichi, dacă nu primeşte bani pentru a-şi cumpăra o casă.

Vasilică este un tânăr din Râmnicu Vâlcea care a suferit prea mult în această viaţă. Abandonat de părinţi la casa de copii, viaţa l-a mai lovit încă o dată la 15 ani când a aflat că are probleme grave cu rinichii şi că trebuie să facă dializă.

Pentru a rămâne în viaţă, Vasilică are nevoie de un transplant şi, din păcate, singurul compatibil este chiar tatăl lui care l-a părăsit la orfelinat.

Ajutat de preşedintele Asociaţiei Orfanilor din Casele de Copii, Mihai Ghebrea, Vasilică a fost invitat în emisiunea ”La Măruţă”, de la Pro Tv, alături de tatăl său, care iniţial acceptase să doneze un rinichi.

Văzându-se mediatizat cum nu credea să ajungă vreodată în viaţa lui, Viorel, care nu a fost niciodată părinte pentru bietul Vasilică a ridicat miza şi, în direct, a spus că nu va mai face transplantul dacă nu primeşte o casă sau bani la schimb.

La auzul declaraţiei extrem de practice şi lipsită de scrupule, Măruţă a luat foc: „Nu vă e milă de copilul dumneavoastră? Dacă nu vă dă nimeni casa şi banii, nu faceţi operaţia? Este vorba despre viaţa copilului dumneavoastră”, i-a spus Măruţă acestuia.

Fără nici un resentiment, Viorel a dat o replică, care a amuţit tot platoul lui Măruţă: „Să văd casa cumpărată şi o să fac operaţia”.

Afară din emisiune

La auzul răspunsului tatălui lui Vasilică, de parcă s-ar fi aflat la o tranzacţie, şi nu vorbea despre viaţa copilului lui, Măruţă l-a dat afară din platoul emisiunii.

„A stat în orfelinat, iar dumneavoastră ziceţi că vreţi o casă. Staţi în continuare cu chirie, dar vă salvaţi copilul. Vrea o casă, vrea şi bani. Poate e nepoliticos, dar mi-e jenă să vă am aici pe canapea. O să vă rog să mergeţi afară că nu meritaţi să staţi aici, în emisiune. Îmi este jenă. Nu are rost să avem astfel de oameni în faţa noastră. Toţi străinii vor să îl ajute pe Vasilică, dar dumneavoastră, ca tată, nu. Îl faceţi pe copilul asta să sufere şi nu merită. Vă mulţumesc mult de tot. Va aşteaptă colegii mei în spate. N-am crezut că am ocazia să întâlnesc un asemenea om că dumneavoastră. N-aveţi suflet. Să vă fie ruşine”, a mai adăugat prezentatorul TV.

A cerut ca actele să fie făcute înainte de transplat

Mihai Ghebrea, preşedintele Asociaţiei Orfanilor din Casele de Copii, cel care s-a preocupat îndeaproape de soarta lui Vasilică, s-a arătat extrem de dezamăgit de atitudinea tatălui acestuia. Prezent şi el în emisiune, Mihai Ghebrea consideră că mediatizarea excesivă a cazului i-a dat de gândit tatălui lui Vasilică că poate avea de câştigat.

„A condiţionat pentru că s-a mediatizat cazul copilului său şi a fost un moment oportun pentru el să ceară. Evident că a fost şi „sfătuit” de cei la care stă el mai toată ziua, în comuna Copăceni. Deşi noi i-am promis prin diverşi sponsori că ne vom ocupa de situaţia lui materială, totuşi el a vrut ca toate să fie făcute înainte de transplant. Noi i-am promis că îl vom ajuta cu toate demersurile să poată beneficia de ajutor social, sau o pensie minimă. Cu toate cestea, când a ajuns pe canapeaua lui Măruţă a schimbat totul, cerând să fie ajutat cu casa”, ne-a declarat Mihai Ghebrea.

Prezentăm aici conturile unde cei care doresc să-i dea o şansă la viaţă lui Vasilică:

CONT LEI: RO33RZBR0000060017759141

CONT EURO: RO22RZBR0000060017759145

Ambele conturi deschise la Raiffeisen Bank Rm.Valcea.

Titular cont TIMPLARU IOAN VASILE(Vasilica)