Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

CRISTIAN BUICAN: PSD condamnă judeţul Vâlcea la subdezvoltare

Preşedintele liberalilor vâlceni, deputatul Cristian Buican, îi acuză public pe reprezentanţii PSD Vâlcea de distrugere premeditată a oricărei şanse de dezvoltare durabilă a judeţului Vâlcea, importanţa unei autostrăzi care să pună pe harta investitorilor judeţul nostru fiind crucială.
Preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, reaminteşte opiniei publice faptul că atât domnul Ion Cîlea şi acoliţii săi judeţeni, cât şi însuşi premierul Victor Ponta i-au asigurat pe vâlceni că autostrada Sibiu-Piteşti se face până în anul 2020, în totală contradicţie cu cele menţionate în Master Planul de Transport al României, document oficial al Guvernului, pe baza căruia vom dezvolta infrastructura din ţară până în anul 2030. Deputatul Cristian Buican le recomandă PSD-iştilor vâlceni, în frunte cu domnii Ion Cîlea, Costi Rădulescu, Laurenţiu Coca, Gigi Matei, Dumitru Persu şi restul conducerii judeţene, că acum, în ceasul al doisprezecelea să se „lege cu lanţuri” de porţile Ministerului Transporturilor, în semn de protest faţă de decizia guvernanţilor de a abandona ideea autostrăzii Sibiu-Piteşti şi de amânare a drumului expres de pe aceeaşi rută pentru după anul 2021. Poate, în acest fel, reprezentanţii PSD din fruntea Ministerului Transporturilor vor alege Scenariul TEN-T Comparativ (CTT), singura variantă de lucru ce ne garantează construirea autostrăzii Sibiu-Piteşti până în anul 2020.
Parlamentarul liberal Cristian Buican reiterează faptul că Uniunea Europeană s-a pronunţat asupra importanţei finalizării, până în 2020, a Proiectului Prioritar nr. 7 din reţeaua TEN-T Core (singurul tronson din România din cadrul acestui proiect rămas de construit fiind Sibiu-Piteşti), faptul că acest tronson de autostradă este vital pentru uzinele Dacia-Renault sau că reprezintă singura şansă a judeţului Vâlcea de a exista pe harta investitorilor străini.
„Încă nu e prea târziu să îi facem pe guvernanţi să se răzgândească, însă e nevoie de un protest inedit, cu impact major, al reprezentanţilor PSD din Vâlcea, Argeş şi Sibiu. Doar aşa putem atrage atenţia mass-mediei naţionale şi putem pune presiune pe incompetenţii din fruntea Ministerului Transporturilor în a accepta, cu prioritate, construirea autostrăzii Sibiu-Piteşti. Sunt foarte supărat şi afectat, pentru că orice decizie de amânare a construirii autostrăzii Sibiu-Piteşti condamnă judeţul Vâlcea la sărăcie. Reprezentanţii PSD Vâlcea sunt iresponsabili dacă nu îşi dau seama de importanţa unei autostrăzi. Până acum erau atât de tupeişti încât spuneau că eu mint, că vreau doar să îmi fac imagine şi să stăm liniştiti că autostrada se face. Să îi văd acum, dacă mai au curajul să deschidă gura. Când văd că ei se ocupă cu mărunţişuri, înnebunesc. Au Guvern, au conducerea administrativă a judeţului, au majoritate în Parlament şi ei nu sunt în stare să facă nimic pentru judeţul Vâlcea, decât să cârpească propriile lor greşeli. Dacă ar avea un minim interes faţă de soarta acestui judeţ, s-ar «lega cu lanţuri» de porţile Ministerului Transporturilor pentru a-i determina pe decidenţii de acolo să aleagă varianta de lucru TEN-T Comparativ, singurul scenariu de analiză ce garantează construirea autostrăzii Sibiu-Piteşti până în anul 2020″ a declarat preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican.