• În presa locală îşi desfăşoară activitatea tot felul de indivizi şi individe, care mai de care mai specialişti • Un comentariu dedicat presei, făcut la Europa Liberă, a scos în evidență dificultățile prin care trece mass-media românească • Hopaaaaaa…. A scos capul şi Crinu Popescu, celebrul denunţător râmnicean, intrat în istoria oraşului ca oaia neagră a comunităţii din Râmnicu Vâlcea
• În presa locală îşi desfăşoară activitatea tot felul de indivizi şi individe, care mai de care mai specialişti, analişti politici, mafalde şi bolnavi psihici. Este greu să-ți îndrepți atenţia fără a te enerva asupra unor subiecte majore publicate prin ziare, ca să înţelegi cât de aerieni, uşor-analfabeţi şi grandomani sunt unii semnatari. Astfel, legat de tristul eveniment privind invalidarea candidaturii primarului Gutău, am găsit opinia unui prostovan, care, chiar din titlu articolului căznit, stârneşte hazul: „Staţi liniştiţi, nici unul dintre judecători nu va demisiona”. De râsul curcilor. Semnatarul nu a auzit de inamovibilitate şi de faptul că judecătorul este suveran în hotărârea pe care o pronunţă şi atunci de ce demisie şi cine i-o cere? Spunând că hotărârile, în cazul „Gutău la primărie”, pronunţate de cei doi judecători ”se bat cap în cap”, el cere medierea CSM. De unde să ştie ”formatorul” ăsta de opinie că împotriva unei hotărâri definitive se poate interveni doar pe căi extraordinare de atac, care s-ar judeca tot la Tribunalul Vâlcea. Numai că… cine să facă aşa ceva, căile trebuind să le parcurga părţile aflate în conflict, numai că, primarul validat, nu are nici un interes să deranjeze. Apoi, dorind să-și arate destoinicia în critica adusă, individul afirmă că (referindu-se la Consiliul Superior al Magistraturii) „acest for, în ultimii ani, s-a dovedit mai înclinat spre acoperirea mizeriei din justiţie, mai mult decât îndreptarea sistemului într-o direcţie bună” (am încheiat citatul). Insulta mincinoasă! Mai departe, pentru a ne arăta cât de prost este, vorbind despre „cei doi magistraţi” cărora, spune el, dacă li s-ar solicita demisia, niciunul nu şi-o va da, îşi arată „profesionalismul”: la judecarea şi rejudecarea cazului au fost trei judecători, unul la Judecătorie şi cei doi la Tribunal. Atunci, cine trebuie să-şi dea demisia domnule Mihai Roman, de la Impact Real? Suspectăm că acesta este pseudonimul unui fost elev de la „Vasile Roaită”, renumit repetent al acestei şcoli. Şi pentru că ne-am cam săturat de „analişti” din ăştia analfabeţi, pentru îndreptarea onoarea judecătorilor batjocoriţi de individ, vom sesiza noi inspecţia CSM. Oricum, semnătura pseudo-ziaristului menţionat este definitiv compromisă!
• Un comentariu dedicat presei, făcut la Europa Liberă, a scos în evidență dificultățile prin care trece mass-media românească. Controlată de politicieni, spionată de serviciile de informații, împânzită cu agenți sub acoperire, măcinată de propriile slăbiciuni, presa refuză o dezbatere deschisă, iar societatea prin lipsa de reacție pregătește uzarea și abuzarea libertăților. Politicienii ar vrea să atârne câinele de pază al democraţiei împăiat pe un zid, ca trofeu, şi-i urăsc pe jurnaliştii care îi văd cum sunt: improvizaţi, vremelnici, înfometaţi, sălbăticiţi şi turbaţi prin jungla politicii. Pretenţia ca presa să fie iubită de toată lumea miroase a stalinism. Antipatia autorităţilor este cel mai bun indicator al independenţei presei. Numai ca lipsa solidarității cu propria-i existenta, face ca viitorul mass media sa sune aspru si dogit. Falimentul libertății bate la ușă!
• Hopaaaaaa…. A scos capul şi Crinu Popescu, celebrul denunţător râmnicean, intrat în istoria oraşului ca oaia neagră a comunităţii din Râmnicu Vâlcea. Şi a făcut-o nu oricum, ci dorind să arate cât de mult se bucură că Mircia Gutău a fost invalidat. Dacă pe acest individ murdar îl credeţi curajos, vă înşelaţi. Intervenţia lui pe Facebook a fost nu în pagina sa, ci la articolele noastre unde am arătat realitatea şi am anticipat finalul, în antiteză cu bucuria lui. Confirmând părerea multora despre gradul său mic de civilizaţie, Crinu Delatoru’ ne-a înjurat și a insultat-o, ca unul de la şatră, pe o colegă, semnatară a articolelor, ameninţându-ne. Băi, Crinule, fă-te mic şi intră în pantaloni, turnătorule. Nu vei scăpa de eticheta de „delator”, nici după moarte. Te faci vinovat şi de urâţenie excesivă a sufletului. Ia, zi-ne, poţi dormi noaptea?
● Iată câteva „perle ale elevilor“ de la evaluarea națională: „Genul liric este atunci când autorul nu are chef să scrie cărți lungi, cum ar fi romanele și scrie poezii“; „În genul liric se cască gura la plante, insecte și animale, iar poezia se scrie ușor“; despre poezia „Salcâmii“ a lui A.E. Baconsky: „Omul ăla era atât de singur încât vorbea cu pomii, gen salcâmii, care nici nu-i răspundeau“; „Poezia este despre diverse buruieni în care a copilărit poetul“; despre o cerință de a explica o cratimă, în poezie: „Întrebarea asta cu cratima pică în fiecare an (…) vă recomand să mai schimbați, că e chiar plictisitor“. Dragi copii sinceri și creativi, știu că nu sunt profă de română, doar îmi ocup și eu timpul cu scrisul, dar să știți că din partea mea aveți un mare 10.
● Din ciclul „Există nervi“. Observ că, pe Facebook, când cineva anunță moartea cuiva, niște inse și inși adaugă la comentarii: „RIP“. Probabil că sunt prea serios, dar mi se pare o formă de lene și de superficialitate. De unde până unde „RIP“ (rest in peace, pentru non-anglofoni, în caz că or mai fi fiind) reprezintă o formă de a exprima respectul și de a omagia pe cineva? Nu-i mai bine să ne abținem dacă nu suntem în stare să producem altceva decât trei litere? Mai rău: zilele trecute, un important intelectual a reluat, pe Facebook, câteva rânduri scrise în 2009, la moartea unei mari jurnaliste. „RIP“, s-au repezit să scrie vreo doi inși, dintre care unul a și adăugat, grăbit, nepricepând că era un text de-acum șapte ani: „E al doilea jurnalist de care aflu că ne-a părăsit“. Marea jurnalistă despre care vorbeam avea o vorbă înțeleaptă, potrivită și în acest caz: „Nu-i suficient că unii îți bagă picioarele în supă; pe deasupra, mai și dau din picioare și fac valuri“.
● Aţi observat că fiecărei regiuni istorice îi aparţine, în expresiile clasice, câte o parte a corpului: „Banatu-i fruncea“, „din inima Ardealului“, „din fundul Moldovei“? Pe cale de consecinţă logică, dacă România e un corp, atunci pectoralii îi revin Olteniei, Bucureştiul e buricul, iar Dobrogea… judecaţi şi singuri!