Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Săptămâna pe scurt – de la lume adunate, 06 aprilie 2015

• Casa Regală a României este o caricatură a ceea ce înseamnă noţiunea modernă de monarhie, ca sistem de stat • Anii petrecuți în spatele gratiilor și-au pus amprenta și asupra unuia din cei mai dârji români, Gigi Becali • Procurorii au afirmat că Elena Udrea trebuie să stea în arest pentru că a făcut parte dintr-un guvern care a tăiat pensiile şi salariile • Noul ministru al Fondurilor Europene este, la bază, ofițer SRI • Guvernul se pregăteşte să scoată la vânzare proprietăţile unde funcţionează companiile GRIVCO, Intact Media Group şi televiziunile Antena 3, Antena 1 • Ştiaţi că tatăl lui Carmen Iohannis este fostul şef al Securităţii Sibiu și îşi semna indicativele cu pseudonimul „Nurca” sau „Blănarul”? • Puţini sunt aceia care au conştientizat că a avut loc merkelizarea României.

• Casa Regală a României este o caricatură a ceea ce înseamnă noţiunea modernă de monarhie, ca sistem de stat. În fapt, la noi, Casa Regală este o căpuşă inutilă pentru bugetul ţării. Suntem pe nicăieri la toate indiciile de civilizaţie din Europa şi chiar din lumea largă şi ne ţinem de baluri cu o fufă „regala” şi un histrion „de neam regal”. Aceştia au stabilit cu de la sine putere că nu mai fac parte din dinastia de Hohenzollern, ci din cea a României. Dar domnitorii noştri mari (Mircea, Vlad, Mihai, Ştefan etc.) din ce Casă regală or fi făcut parte? Dar Avram Iancu, care s-a topit la propriu şi la figurat pentru poporul său, cine o fi fost şi ce avantaje a avut? Castele, mii de hectare de proprietăţi şi de păduri? Şi mai aud că, pe „Crăişor”, penalii din Parlamentul ruşinii nu-l pot declara Erou Naţional! Ce scârboşenie! Ungurii i-au făcut eroi naţionali pe toţi generalii de la 1848 (cu statui, cu tot dichisul), care au lăsat în urma lor vreo 40.000 de victime româneşti, numai pentru faptul că strămoşii noştri din acele timpuri nu au vrut ca Transilvania să fie alipită Ungariei „revoluţionare” a lui Kosuth.

• Anii petrecuți în spatele gratiilor și-au pus amprenta și asupra unuia din cei mai dârji români, Gigi Becali. Revenit în libertate un alt om, acesta a spus că de-acum încolo se va dedica în totalitate literaturii, mai ales că a și scris trei cărți cât a stat în închisoare. „Deci, pac pac, eu, Gigi, vă dau cuvântul meu, pe ce am mai bun și pe sfânta icoană născătoare de Dumnezeu, Iisus Cristos, toată averea mea, tot, bag în literatură. Am să cumpăr Uniunea Scriitorilor și, ascultați la mine, în trei ani de zile îi duc în cupe europene. L-am pus pe Argăşeală să vorbească cu Manolescu, îi dau cât vrea, un milion, două, trei, are Gigi Becali bani, pun președinte un creștin, credincios și pac pac, ca soarele sfânt pe cer, mă jur lui Dumnezeu, o să vedeți pe Gigi Becali cum aduce trei nobeluri în România, să mă scuipi în ochi dacă nu fac așa”, a declarat Gigi Becali în fața unei turme de reporteri.

• Procurorii au afirmat că Elena Udrea trebuie să stea în arest pentru că a făcut parte dintr-un guvern care a tăiat pensiile şi salariile, lucru combătut ca nefiind o chestiune juridică. Toată încheierea fondului cuprinde o motivare care poate fi folosită la orice caz de corupţie. Judecătorul nu poate discuta despre fondul cauzei, ci despre măsura preventivă şi nu poate folosi termeni radicali, că s-au săvârşit infracţiuni. Are obligaţie de rezervă, în sensul că trebuie să folosească exprimări de genul „sunt presupuse a fi săvârşite infracţiuni”. Pe de altă parte, motivarea pe care a folosit-o judecătorul fondului, cu schimbarea numelui Udrea, poate fi folosită la orice caz de corupţie din lumea asta.

• Noul ministru al Fondurilor Europene este, la bază, ofițer SRI. Prin 2008, a dat Rovana Plumb peste el și l-a plimbat consilier la Parlamentul European, secretar general la mediu și apoi secretar la muncă. Competent, nu? E complet devastatoare apatia ovină cu care acceptăm ca un ofiţer SRI, fără absolut nicio calificare în domeniul afacerilor europene, să preia ministerul Fondurilor Europene. Suntem ultimii din UE la absorbţie, pregătirea pentru 2014-2020 este la pământ, şi-l trimitem pe ţuţărul lui madame Plumb să fie ministru. Iohannis „a convenit” asta cu Ponta, PNL nu spune un cuvânt. Nu ne-a fost suficient că madame Creţu a ajuns distracţia Comisiei Europene. Eu înţeleg că românii s-au săturat de scandal, dar atitudinea asta de oaie resemnată…

• Guvernul se pregăteşte să scoată la vânzare proprietăţile unde funcţionează companiile GRIVCO, Intact Media Group şi televiziunile Antena 3, Antena 1. Guvernul să trimită specialiştii lui Tăriceanu de la cabinetul de preşedinte, căci majoritatea au probleme cu DNA pe motiv de retrocedări şi ilegalităţi şi se ascund la cabinetul lui pe funcţii de consilieri. Marea bucurie va fi când Ponta îşi va pune anteniştii în cap. Vrem să vedem reacţia lui Badea sau Ciuvică, Dana Grecu… Radu Tudor, care tare l-au pupat pe Ponta de l-au albit. Nu se poate aşa ceva…! Ponta i-a asigurat înainte de campania electorală, invitat fiind la Gâdea, că atât timp cât este el premier nimeni nu se va atinge de sediile Antena3 şi Intact. Ponta să mintă…!!??? Imposibil ca parşivelul doctoraş plagiator să le dea o asemenea ţeapă.

• Ştiaţi că tatăl lui Carmen Iohannis este fostul şef al Securităţii Sibiu şi îşi semna indicativele cu pseudonimul „Nurca” sau „Blănarul” şi, totodată, omul în faţa căruia raporta Emil Hurezeanu? De ce credeţi că a sărit Hurezeanu în sus când a fost ales Iohannis președinte: „Drumul României este definitiv către Bruxelles şi Alianţa Nord – Atlantică! Respirăm aer occidental la Bucureşti!”? Chiar trăiţi cu impresia că „neamţul” de Iohannis a ajuns preşedintele României fără să aibă în spate un sistem de care nu aveţi habar?! Aveţi idee câţi bani avea Carmen când s-a măritat cu Klaus? Începeţi să calculaţi de la câteva sute de mii de dolari în sus. Tatăl ei vindea haine de blană tuturor nevestelor de nomenclaturişti şi o „nurcă” putea să ajungă şi la 50.000 de lei, în condiţiile în care o Dacie costa 65.000 de lei! Nu vă mai lăsaţi dumneavoastră atât de uşor înşelaţi de afirmaţii de genul: „Doamna profesoară Iohannis merge pe jos la şcoală! Modestia întruchipată!”.

• Puţini sunt aceia care au conştientizat că a avut loc merkelizarea României. La început a fost mazilirea lui Crin Antonescu. Imediat, PNL a fost înghițit de PPE, iar Iohannis a devenit candidatul dreptei în România. Iohannis, Mihalache, MRU și Hellvig sunt toți patru vorbitori de limbă germană – întâmplător? Iohannis a criticat Rusia, dar a declarat că nu trebuie trimise arme în Ucraina – exact poziția Germaniei. Hmmm… se pare că ni s-au schimbat stăpânii, deşi pe diverse canale se spune că am fost daţi francezilor.