După ce că ne-am făcut de râsul lumii prin plagiatul premierului Victor Ponta în cadrul lucrării sale de doctorat, iată-ne cu încă o ruşine: deşi a semnat ca autor al cărţii „Pas cu pas”, Klaus Iohannis nu este autorul ei. Un ziar de ştiri din Sibiu a afirmat că responsabil cu scrierea şi redactarea cărţii a fost colectivul redacțional al revistei Observatorul Cultural, ea având la bază un colaj de interviuri acordate de către fostul primar al Sibiului. În campania electorală, Klaus Iohannis s-a folosit intens de cartea aceasta, care a avut parte de peste 10 lansări în toată țara, evenimente care, evident, se transformau, apoi, în șuete politice. Colajul din cuvântări personale nu este plagiat, deci nu poate fi comparat cu Ponta, copy-paste (adică furt intelectual, care se pedepseşte de Lege).
Nu am citit cartea domnului Iohannis aşa încât nu-mi pot da cu părerea. De fapt, nici nu mă interesează. Contribuţia domnului Iohannis la literatura română nu are importanţă acum când el este preşedintele ales al ţării. Realitatea crudă este că felul cum se comportă, felul cum comunică cu ţara ne face să ne întrebăm ce caută dumnealui la Cotroceni? Dacă are atâta timp să lanseze cărţi după cărţi în câteva luni, când îi mai rămâne timp pentru funcţia de preşedinte? Noi nu l-am ales să stea la biroul prezidenţial ca să scrie memorii.
Nicolo Machiavelli, promotorul politicii fără scrupule, lipsit de simţul onoarei, a făcut celebră expresia „scopul scuză mijloacele”. În anul 1515, in „Principele”, cu cinism a susţinut că în politică se pot folosi absolut orice mijloace ce pot duce la atingerea scopului propus: minciună, vicleşug, lipsă de scrupule, sforărie, manevre diabolice, corupere, trădare etc. Acum, în sec. XXI, nu ar fi cazul ca oamenii să conştientizeze că aceste metode sunt primitive, de ev mediu, să trateze cetăţenii cu mai mult respect şi să nu le insulte inteligenţa?
Am avut mari aşteptări de la domnul Iohannis, dar ne-am ales doar cu dezamăgiri. Să zicem că încă mai este la început de mandat. Vom trăi şi vom vedea. Dar el va pretinde că nu a spus asta, nefiind întrebat dacă nu cumva cartea este un colaj de interviuri. Aşa este. El nu a făcut altceva decât să tacă, nu a minţit. Ce fariseu. Geamăn cu Ponta! Cartea a fost tipărită într-un tiraj imens şi, se spune, s-a vândut.
Nu puţini sunt aceia care se întreabă cine a cumpărat colajul lui Iohannis. Gândind în contextul celor ce ni se întâmplă astăzi prin politic, este clar cine a cumpărat uriaşul tiraj. A fost o sarcină de partid. Întregul USL a avut sarcina să cumpere cartea (inclusiv PSD-ul) fiindcă ei, de fapt, nu sunt despărţiţi, nu este un divorţ real ci doar unul de faţada. Scopul despărţirii a fost acela ca la prezidenţiale să nu ajungă Udrea în poziţia care o ducea în turul doi, locuri care trebuiau să fie ocupate de doi USL-işti.
Probabil că şi-au împărţit puterea: dacă ieşea Ponta preşedinte, premier devenea Predoiu iar dacă a ieşit Iohannis, premier rămâne Ponta. Iar această împărţeală cred că va rămâne mulţi ani de acum înainte. Îmi amintesc cu groază de „inestimabila operă” a lui Nicolae Ceauşescu, alcătuită din cuvântările sale cu diverse ocazii, „operă” din care generaţii întregi erau obligate să se inspire în lucrările lor (referate, licenţă etc.). Acum, din fericire, nimeni nu este obligat să conspecteze „memoriile” actualului preşedinte. În aroganţa lui, Johannis crede că a fost ales datorită calităţilor sale, care-i lipsesc cu desăvârşire. A fost ales cu ajutorul băsiştilor care nu aveau altă variantă, deoarece cealaltă (Udrea) a fost înlăturată de sforari. În fiecare zi descoperim că Iohannis este gol, în rest… doar arogant!