Moto: Dacă furi puţin, ajungi în puşcărie, iar dacă furi mult ajungi împărat! – proverb chinez
După ultimul barometru publicat de Comisia Europeană, încrederea în justiţia din România a scăzut cu 13%. De unde era vedeta incontestabilă a încrederii în instituţiile statului, acum este pe tobogan. Acest lucru se întâmplă, deoarece în ultimii 2 ani am asistat la o cavalcadă de show-uri mediatice, cu cătuşe, urmăriri şi reţineri în trafic – cu televiziunile de faţă, desigur -, cu oameni reţinuţi, încătuşaţi, flancaţi de câte 4 procurori DNĂ, măcar că niciunul n-ar fi avut unde să fugă, totul făcut ostentativ parcă, să le arătăm romanilor cât de necruţători suntem noi. ˝
După ce sunt reţinuţi cu surle şi trâmbiţe, vedem că trec 1, 2, 3 ani până când dosarele celor inculpaţi ajung în instanţă. Ce să crezi atunci? Te arestez, după care o să găsesc eu probe solide să te trimit în judecată. Păi, ce înseamnă asta? După ce sunt trimişi în judecată, în dosare de mare corupţie pe care opinia publică abia aşteaptă să le vadă rezolvate, inculpaţii primesc pedepse de tot râsul – 1, 2, 3 ani, fie cu executare, fie cu suspendare, fie scapă, deoarece au colaborat bine – pentru capete de acuzare de care te sperii numai când le citeşti.
Chiar şi când sunt trimişi după gratii, primind pedepse modice, infractorii rămân şi cu banii. Apoi, prea mulţi oameni au fost arestaţi preventiv, apoi au fost achitaţi de instanţe. Presa a abundat în ultimii doi ani în scenarii privind complicităţi între oameni din anumite instituţii ale statului, care transcend limitele constituţionale ale colaborării dintre respectivele instituţii, tot mai mulţi jurnalişti acreditând ideea existenţei unor binoame, sau chiar trinoame, lucru extrem de grav într-o democraţie. Aceste scenarii ne aruncă din nou într-o epocă pe care am fi vrut s-o uităm: a unei oculte naţionale care manevrează totul în ţara asta, care face şi desface totul. Numai că, de data asta nu ar mai avea sorginte politică. Totodată, Consiliul Suprem al Magistraţilor dă impresia tot timpul că este divizat pe bază de simpatii politice. Are reacţii ambigue, neuniforme, pe speţe identice. Care ar fi soluţia? Se află la corpul judecătorilor din România. Ei sunt cei care fac justiţia, nu procurorii.
Corpul Judecătorilor este sanitarul şi doctorul unei naţiuni. Judecătorii sunt ultimul medicament care pot vindeca o societate. Până când CSM-ul, Inspecţia Judiciară, CCR-ul etc. nu vor fi alese exclusiv de corpul judecătorilor, nu se va însănătoşi justiţia. Ce înseamnă aia? Să-şi numească preşedintele om în CCR? Sau să susţină partidele pe unul sau pe altul? Cât de independent mai poate fi ăla? Asta pe de o parte. Pe de altă parte, scoaterea urgentă a procurorilor din rândul magistraţilor. Ei sunt avocaţii statului, nu judecători. Nu sunt magistraţi, e clar. Aşa cum există un CSM, să se înfiinţeze un Consiliul Suprem al Procurorilor (CSP).
Dana Garbovan, preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România a tras nişte semnale de alarmă în ultimul timp. A făcut şi o interpelare. Dar nimeni n-a răspuns până acum. Iată ce a afirmat ea, printre altele: „Prin susţinutele campanii de influenţare a percepţiei publice, adevăratele probleme din sistemul de justiţie au rămas ascunse şi nerezolvate, în timp ce simple acte procedurale din faza de cercetare penală au fost prezentate ca mari succese ale justiţiei în lupta împotriva corupţiei.(…) Peste realitatea din instanţe se adaugă incapacitatea instituţiilor de a răspunde credibil unor probleme serioase, precum interferenţa nesănătoasă a serviciilor de informaţii în justiţie. Nici până azi, de exemplu, nu ştim cum şi când justiţia a devenit «câmp tactic» pentru SRI.
P.S.: «Drepturile omului sunt un lux» – maxima doamnei Raluca Pruna, ministrul Justiţiei. Doar 35% dintre români mai cred că justiţia e dreaptă. Este cea mai abruptă scădere înregistrată într-un timp atât de scurt. Dintre instituţii, pe locul I la capitolul încredere rămâne Armata, deşi în scădere cu 4% faţă de anul trecut. Urmează Poliţia, Guvernul, Parlamentul, cu un procent mai mic decât anul trecut şi partidele politice.