Senatorul PNL de Vâlcea, Adrănel Cotescu, a adresat o interpelare viceprim-ministrului Vasile Dîncu, Ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, cu privire la deschiderea anului şcolar 2016-2017. Senatorul este interesat să afle de ce manualele şcolare nu sunt conform standardelor, cu toate că anual se investesc milioane de euro. O altă întrebare este legată de cele 90 de şcoli din judeţul Vâlcea, care în anul de studiu precedent au funcţionat fără autorizaţie sanitară. Şi atragerea de fonduri europene a intrat în vizorul senatorului.
„Anul şcolar 2016-2017 va avea 35 de săptămâni de cursuri. Prin excepţie, unii elevi vor avea un an şcolar mai scurt (clasele terminale de liceu vor avea doar 32 de săptămâni şi vor încheia pe 26 mai 2017, iar cele de clasa a VIII-a vor avea 34 de săptămâni şi vor încheia pe 9 iunie) sau chiar mai lung (învăţământul special va avea 37 de săptămâni de cursuri). În privinţa manualelor şcolare, acestea nu sunt conform standardelor, cu toate că se investesc anual milioane de euro. Numai în ultimii cinci ani, statul a plătit pentru completarea stocurilor de manuale şcolare pentru învăţământul obligatoriu aproape 20 de milioane de euro. La aceste sume se adaugă încă 12 milioane de euro plătite în cinci ani de către părinţi, care au fost nevoiţi să cumpere din librării manualele care lipseau. Asta în condițiile în care unele manuale au chiar şi 20 de ani, deşi programele sunt mult mai noi. Un raport al ministerului Educaţiei din 2013 arăta că, pentru clasele primare, conţinutul majorităţii manualelor datează din perioada 2004-2006. Abecedarele în limbile croată, polonă și germană sunt de la începutul anilor 90. Cât timp autorităţile caută soluţii, părinţii ştiu un singur lucru: şcoala nu e gratuită, nici chiar atunci când vine vorba de manualele şcolare după care elevul trebuie să înveţe. În Constituţie dreptul la învăţământ este asigurat, garantat şi gratuit.
Totodată, România este printre primele trei ţări din Uniunea Europeană la abandonul şcolar. Avem de trei ori mai mulţi elevi care abandonează şcoala decât Polonia, iar în Germania abandonul şcolar e la jumătate faţă de ţara noastră, conform celor mai recente date Eurostat. La nivelul şcolii, situaţiile de abandon pot fi determinate de repetenţii, de integrarea insuficientă în colectivul clasei de elevi sau de calitatea relaţiei cu profesorii.
În anul școlar 2015-2016, peste 90 de şcoli din judeţul Vâlcea au funcţionat fără autorizaţie sanitară. Raportat la un număr de 475 unităţi de învăţământ, din care 229 unităţi în mediul urban şi 346 unităţi în mediul rural (52%), totalul de unități școlare fără autorizație este însemnat, în condițiile în care, în urma evaluărilor, 17 unităţi au fost declarate ulterior neconforme. Printre motivele înregistrării acestor deficienţe s-au enumerat: amplasarea unităţilor de învăţământ în localităţi rurale fără sisteme publice de apă potabilă şi canalizare, înreţinerea neigienică a calităţii apei distribuite prin surse individuale, neefectuarea lucrărilor de întreţinere şi reparaţii ale spaţiilor de învăţământ sau din cauza neîndeplinirii condiţiilor legale de funcţionare.
Având în vedere cele expuse, vă rog, domnule ministru, să îmi transmiteți răspunsul la următoarele întrebări:
– Care este situația unităților școlare la nivelul județului Vâlcea în materie de autorizații, respectiv dotare laboratoare și biblioteci?
– Cum vor fi încurajate conducerile școlilor să acceseze fonduri europene în vederea reabilitării și dotării clădirilor?
– Se va asigura un program de alimentație în școli, aliniat la prevederile europene, care să furnizeze aportul nutrițional zilnic recomandat al copiilor?
– Care au fost criteriile folosite pentru stabilirea manualelor, respectiv a conţinutului acestora?
– Ce măsuri veți implementa în vederea reducerii abandonului şcolar?
– Câte posturi didactice au rămas vacante în județul Vâlcea, respectiv cum veți stimula ocuparea acestora?
– Ce măsuri veți implementa pentru alfabetizarea financiară a populației, în special a elevilor, respectiv dacă apreciați oportună adeziunea țării noastre la Grupul de Experți în Educație Financiară (http://ec.europa.eu)?
Veţi lua în considerare propunerea unui model de echilibru şcolilor, respectiv profesorilor, prin care să se implementeze un plafon maxim al volumului de teme, cât şi recomandarea unor abordări individuale, al căror scop să fie maximizarea potenţialului educațional al elevilor?” arată senatorul Cotescu în interpelarea sa.
Lasă un comentariu