Actorii Ion Besoiu (84 de ani), Valeria Seciu (75 de ani) şi Rodica Mandache (72 de ani) au primit sâmbătă, 27 iunie a.c., câte o stea pe Aleea Celebrităţilor din Bucureşti. Distincţia le-a fost acordată pentru întreaga activitate în domeniul teatrului şi filmului. Evenimentul a avut loc în prezenţa primarului general al Capitalei, în condiţiile în care Primăria Generală a Capitalei este realizator al proiectului.
Proiectul Aleea Celebrităţilor a fost inaugurat după modelul celebrului „Walk Of Fame” american, în ianuarie 2011. Pe alee „strălucesc” deja 28 se stele ale mari personalităţi artistice, precum Florin Piersic, Victor Rebengiuc, Radu Beligan sau Tamara Buciuceanu-Botez.
“Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului s-a îmbogăţit cu alte trei stele dedicate actorilor Ion Besoiu, Valeria Seciu şi Rodica Mandache, în semn de recunoaştere şi preţuire pentru întreaga activitate în domeniul teatrului şi filmului. Am fost onorat să le ofer marilor noştri artişti şi Placheta Oraşului Bucureşti, odată cu mulţumirile mele şi ale bucureştenilor pentru bucuria pe care ne-au dăruit-o şi ne-o dăruiesc cu atâta generozitatea şi talent. Continuarea acestui proiect reprezintă pentru mine o mare onoare” a scris primarul Bucureştiului, Sorin Oprescu, pe pagina sa de facebook.
Cu această ocazie, cei trei actori au primit din partea bijutierului oficial al evenimentului, câte o stea de aur.
Lasă un comentariu