Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto: Vocea Valcii

Primar din Vâlcea, trimis în judecată pentru loviri şi alte violenţe

Foto: Vocea ValciiCampania electorală prezidenţială de la sfârşitul anului 2014 nu a fost lipsită de incidente grave în judeţul Vâlcea, iar acum protagoniştii acestora sunt traşi la răspundere. Unul dintre aceste incidente a avut loc în localitatea Scundu, din judeţul Vâlcea, acolo unde tabăra PSD Vâlcea s-a lovit de cea ACL Vâlcea (PDL+PNL) şi au ieşit scântei.

Localitatea Scundu este cunoscută cu fiind fief al social-democraţilor, în condiţiile în care primarul PSD Dumitru Blejan a câştigat fără drept de apel alegerile, de câţiva ani încoace. Adversarii politici încearcă însă să-i „fure” electoratul, ori de câte ori au ocazia, iar campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din 2014 a fost un bun prilej pentru ca actualii penelişti să mai câştige teren în localitatea cu pricina.

Numai că, în goana lor după voturi, ACL-iştii i-au provocat pe pesedişti, lăsându-se în final cu un scandal de proporţii şi cu bătăi pe uliţele comunei. S-a întâmplat în seara zilei de vineri, 14 noiembrie 2014, când liberalii şi pedeliştii vâlceni împărţeau materiale de campanie în comuna Scundu. Social-democraţii i-au găsit pe străzile localităţii şi i-au acuzat că au continuat campania electorală, deşi, legal, aceasta se încheiase. De aici a început scandalul, iar la final s-au împărţit pumni şi palme din belşug.

Acuzaţiile pedeliştilor şi peneliştilor

Din nefericire, unul dintre reprezentanţii ACL a ajuns la Secţia Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, el având răni grave. Este vorba despre Ion Manda, membru PDL (actual PNL), care susţine că cel care l-a bătut cu pumnii şi picioarele a fost primarul localităţii Scundu, Dumitru Blejan (PSD), şi câţiva prieteni ai acestuia. Victima a susţinut la momentul acela că două maşini i-au blocat drumul, iar, când a încercat să fugă pe uliţă, a fost prins din urmă şi lovit cu pumnii şi picioarele în cap, punându-l la pământ.

Acesta nu a fost însă singurul incident din acea seară, pentru că alţi pedelişti şi liberali din Scundu au susţinut că şi ei au fost agresaţi de primar şi de prietenii acestuia, într-o altă zonă, în momentul în care împărţeau materiale de campanie pentru Klaus Iohannis. După toate acestea, reprezentanţii ACL au făcut plângeri penale împotriva primarului Blejan.

Primarul a fost trimis în judecată

Poliţiştii şi procurorii au făcut cercetări în acest caz până de curând, ei finalizând în cele din urmă rechizitoriul. Astfel, în data de 14 august 2015, oamenii legii au decis să-l dea pe mâna justiţiei pe primarul din localitatea Scundu, Dumitru Blejan, dar şi pe alţi patru indivizi, ei fiind acuzaţi de comiterea infracţiunii de „lovire şi alte violenţe” (art. 193 din Noul Cod Penal).

Aşadar, inculpaţii din dosarul trimis pe rolul Judecătoriei Drăgăşani sunt: Dumitru Blejan, Gheorghe Enescu, Marius Valerian Gurgu, Marius-Anghel Franz şi Gheorghe Manolache. Victimele din dosar sunt Ion Manda şi Paul Ciprian Deaconu, în timp ce părţile civile sunt Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea şi Serviciul de Ambulanţă Vâlcea.

Primarul Blejan: „S-au încăierat între ei şi m-au băgat pe mine la mijloc. Se va afla adevărul!”

Primarul comunei Scundu, Dumitru Blejan, este cunoscut ca fiind o persoană destul de liniştită, el nemaifiind implicat în scandaluri publice până acum. Edilul susţine că nu are nicio implicare în acest conflict şi că a fost băgat la mijloc nevinovat. Dumitru Blejan este convins că în instanţă se va afla tot adevărul, mai ales că nu există probe împotriva sa, el susţinând că în momentul bătăilor se uita la un meci de fotbal şi că are şi martori în acest sens.

„Vom vedea ce se întâmplă. Nu sunt eu implicat în acest scandal. Au făcut scandal între ei şi au aruncat vina asupra mea. Eu, în momentul respectiv mă uitam la un meci, juca România cu Irlanda şi nici nu am fost acolo. Sunt adversarii mei politici care vor să îmi facă mie rău. Repet, s-au certat între ei şi acum aruncă vina în alte părţi. Vom vedea ce se întâmplă în instanţă, dar eu vă spun că nu au dovezi. Mergem înainte pentru că, în final, se va afla adevărul” – ne-a declarat primarul localităţii Scundu, Dumitru Blejan.