Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

JUDECĂTORII AU DECIS: „Miţă Lăbuş” a fost eliberat!

Magistraţii Tribunalului Vâlcea au decis să-l elibereze din arest preventiv pe Mihăiţă Obreja – zis şi „Miţă Lăbuş”, acesta fiind încarcerat în Penitenciarul Colibaşi încă de la începutului anului 2015.

În data de 9 martie 2016, judecătorul vâlcean Adrian Mugurel Gheorghiţă – preşedintele Tribunalului Vâlcea, a luat hotărârea de a-l elibera pe „Miţă Lăbuş” din închisoare şi de a-l pune sub control judiciar, cu interdicţia de a părăsi localitatea. De asemenea, Mihăiţă Obreja are interzis să se apropie de martorii din dosar.

Decizia a fost contestată de procurorii DIICOT Vâlcea, iar joi, 17 martie 2016, Curtea de Apel Piteşti a respins apelul, punându-l în libertate imediat pe „Miţă Lăbuş”.

„Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ Î.C.C.J. – D.I.I.C.O.T. – BIROUL TERITORIAL VÂLCEA, împotriva încheierii nr.42 din data de 09 martie 2016, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. 1338/90/2015/a 17, intimaţi inculpaţi fiind OBREJA MIHĂIŢĂ, şi DRĂGHICI RADU ŞTEFAN, în prezent ambii aflaţi în Penitenciarul Colibaşi. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17 martie 2016, la Curtea de Apel Piteşti – secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie” – se arată în decizia definitivă a Curţii de Apel Piteşti.