Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto: ziuanews.ro

DNA l-a trimis în judecată pe Călin Popescu Tăriceanu

Foto: ziuanews.roInfracţiunile pentru care preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu a fost trimis în judecată joi, de procurorii DNA sunt de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului.

Procurorii DNA îl acuză că în 15 aprilie 2016, în cadrul anchetei privind retrocedarea unei suprafeţe din Pădurea Snagov şi a Fermei Băneasa, Călin Popescu Tăriceanu, în declaraţia luată sub jurământ, a făcut afirmaţii care nu corespundeau adevărului în ceea ce priveşte aspecte esenţiale ale cauzei şi nu a spus tot ceea ce ştia în legătură cu împrejurări esenţiale, prin aceasta, îngreunând tragerea la răspundere penală a mai multor inculpaţi din dosar.

Preşedintele Senatului este acuzat că a menţionat în mod nereal că nu a avut cunoştinţă despre retrocedarea către Paul Philippe Al României a unor suprafeţe de teren în Băneasa (fosta ferma regală) şi Snagov (trunchiul de pădure Fundul Sacului) şi nici despre implicarea israelienilor Tal Silberstein, Beny Steinmetz, Moshe Agavi şi a altor persoane în procedurile de retrocedare.

Alături de Călin Popescu Tăriceanu, a fost trimis în judecată şi Dorin Marian, fost şef al Administraţiei Prezidenţiale a României în anul 2000, acesta fiind acuzat de mărturie mincinoasă.