Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Trei clădiri au ARS la FRÂNCEŞTI

În după-amiaza zilei de duminică, 9 noiembrie a.c., în jurul orei 16.07, pompierii au fost solicitaţi să stingă un incendiu din gospodăria Vioricăi I., din comuna Frânceşti, satul Mănăileşti.
Din câte se pare, flăcările s-au declanşat la acoperişul casei construit din lemn cu învelitoare din tablă, în apropierea coșului pentru evacuarea fumului. Din cauza distanţei foarte mici existentă între casă şi anexe, incendiul s-a propagat şi la o magazie construită din lemn, dar şi la o bucătărie de vară. „Până la stingerea incendiului, a ars structura din lemn a acoperişului celor trei imobile. De asemenea, s-au degradat zidurile locuinţei prin afumare. După aproximativ o oră de la sosirea pompierilor la locul intervenţiei, incendiul a fost stins înainte ca flăcările să se propage şi la alte bunuri situate în apropiere” – se arată într-un comunicat al ISU Vâlcea.
Din primele cercetări, pompierii au descoperit că incendiul s-ar fi declanşat în urma amplasării necorespunzătoare a materialelor combustibile faţă de mijlocul de încălzire.