Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

România şi Austria, scandal diplomatic

Relaţiile bilaterale dintre România şi Austria riscă să se deterioreze, avertizează Ministerul român al Afacerilor Externe, datorită presiunii la care sunt supuşi românii care muncesc în Austria. MAE a reacţionat dur după ce, ministrul de externe al Austriei a declarat că valoarea alocaţiilor acordate de Austria să corespundă celei din statul de unde provin părinţii copiilor respectivi.

“Ministerul român al afacerilor externe nu este de acord cu luările de poziţie publice ale ministrului federal al afacerilor externe al Austriei pe tema asistenţei sociale destinate lucrătorilor intra-comunitari, cu referire expresă la România. MAE român a transmis deja poziția sa părţii austriece, prin demersuri efectuate la nivel diplomatic în cursul acestei săptămâni, atât la Viena, cât şi la București, la nivelul de ambasador”, se arată într-un comunicat al MAE.

Ministrul de externe austriac a comentat că pentru doi copii români, ai căror părinţi muncesc în Austria, aceştia primesc alocaţii de 300 de euro, ceea ce înseamnă cam un salariu mediu în România. Dacă, în opinia ministrului austriac, s-ar plăti alocaţii la valoarea celor din ţările din care provin, atunci Austria nu ar mai plăti aproximativ 300 de euro pentru doi copii români ai căror părinţi muncesc în Austria, ci doar circa 30 de euro.