Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Ministrul Plumb trimite corpul de control la Vâlcea

Ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb, a fost prezent la sfârşitul săptămânii trecute la Vâlcea. Fosta deputată de Vâlcea, Rovana Plumb, a venit la invitaţia preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, scopul vizitei fiind acela de a semna contractul de finanţare al proiectului „Sistem de management integrat al deşeurilor solide în Judeţul Vâlcea”, un proiect în valoare totală de 142.821.343 lei fără TVA. Ion Cîlea a subliniat că se zbate încă din anul 2009 pentru a prinde finanţare şi abia acum a reuşit. „Cu toate că am pus la dispoziţia consultantului toate documentele disponibile, inclusiv informaţiile aferente investiţiilor deja realizate pe raza judeţului Vâlcea în domeniul gestionării deşeurilor, abia la finalului anului 2013 suntem în faţa momentului aşteptat, respectiv semnarea contractului de finanţare pentru acest obiectiv de interes major pentru judeţul Vâlcea” – a spus preşedintele Ion Cîlea.

ABA Olt în anchetă

Cu această ocazie însă, ministrul Mediului, Rovana Plumb, a fost informată şi despre alte probleme de mediu pe care le are judeţul nostru. Jurnaliştii prezenţi la eveniment i-au adus la cunoştinţă că probleme mari de încălcări ale legislaţiei mediului se găsesc la groapa de gunoi de la Măldăreşti, la Uzinele Sodice Govora, dar şi la firma Avicarvil, cetăţenii din zona Frânceşti făcând zeci de plângeri datorită mirosurile pestilenţiale de acolo. Pe baza acestor informaţii, Rovana Plumb a anunţat că în cursul acestei săptămâni va trimite corpul de control al ministrului Mediului la Vâlcea, pentru a rezolva problemele pe care autorităţile judeţene s-au dovedit incapabile să le rezolve.

Pe de altă parte, ministrul Rovana Plumb a anunţat că, după ce au fost eliberate mai multe avize ilegale de construire a unor microhidrocentrale, Administraţia Bazinală Olt face obiectul unei anchete desfăşurată de către corpul de control al ministrului Mediului. „Trebuie să vă spun că, Administraţia Bazinală Olt face obiectul unei anchete desfăşurată de către corpul meu de control. În momentul în care va fi finalizată, pentru că deocamdată este doar parţial finalizată, vom lua şi măsurile necesare. Din etapa preliminară de control care ne-a fost pusă la dispoziţie, ca şi concluzii preliminare, rezultă mai multe măsuri administrative care trebuie luate la nivelul ABA Olt” – a spus ministrul Mediului, Rovana Plumb.