Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto: indianexpress.com

ATENŢIONARE METEO: Vin ploile!

Foto: indianexpress.comAdministrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteo valabilă pentru acest sfârșit de săptămână prin care anunță ploi însemnate cantitativ și ninsori la munte. Informarea meteo este valabilă pentru intervalul 13 februarie, orele 8:00 – 14 februarie, orele 14.00.

În intervalul menţionat temporar va ploua în toate regiunile, iar la munte vor fi şi ninsori. Izolat cantităţile de precipitaţii vor depăşi 15 – 20 l/mp.

La munte, în special în zona înaltă, vântul va sufla tare, cu peste 80 km/h şi local va viscoli ninsoarea sau va spulbera zăpada. Intensificări ale vântului vor fi pe arii restrânse şi în celelalte regiuni, cu precădere în sudul Banatului, unde trecător se pot depăşi viteze de 60 – 65 km/h.