Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Bursa de Valori Bucureşti a terminat săptămâna în scădere

Valoarea tranzacțiilor cu acțiuni la Bursa de Valori București (BVB) a scăzut în săptămâna care tocmai se încheie. Acestea au scăzut cu 14,7% comparativ cu săptămâna precedentă.

„Valoarea tranzacționată totală a fost de 131,75 milioane de lei iar cele mai importante schimburi s-au realizat cu acțiunile BRD — SG (BRD) — 29,6 milioane de lei, Banca Transilvania (TLV) — 23,72 milioane de lei și Fondul Proprietatea (F) — 13,93 milioane de lei.

Indicii bursieri au consemnat evoluții mixte, cuprinse între minus 1,04% pe indicele BET — NG (indice sectorial ce urmărește mișcarea prețurilor acțiunilor companiilor din sectorul energetic — n.r.) și de plus 1,53% pe BET — FI (indicele fondurilor de investiții financiare — SIF-urilor).

Potrivit analizei citate, în săptămâna 3 – 9 august, 28 de titluri au avut evoluții pozitive, 15 au consemnat evoluții stabile și 28 au scăzut. Cele mai mari creșteri au fost înregistrate pe titlurile Bermas (BRM), plus 14,91%, Comelf (CMF), +14,40% și Turism Marea Neagră, +6,36%” ne informează printr-un buletin Puls Capital.

Cele mai semnificative scăderi au avut titlurile Farmaceutica Remedia (RMAH), minus 7,27%, Electroputere (EPT), – 7,16% și Mecanica Ceahlău – 4,58%.