Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Annabella, în top 3 retaileri independenți din ţară

A fost realizat în premieră top-ul celor mai mari 10 retaileri independenţi din România. Progresiv a realizat această clasificare pe baza vânzărilor raportate de aceştia în anul 2015 pentru reţelele de magazine deţinute. Rezultatele ne arată ca în anul precedent marii jucători din comerţul independent au arătat nu doar că au supravieţuit, ba mai mult, au reuşit să-şi modernizeze afacerea sau să se extindă. Un exemplu îl constituie societatea vâlceană Annabella care în lună martie a acestui an a intrat pe piaţa bucureşteană de retail, preluând trei magazine de la Mega Image. Cele trei unităţi preluate de Annabella sunt pe Strada Icoanei, nr. 11-13, Strada Copilului, nr. 6-12 şi Şoseaua Ştefan cel Mare, nr. 56.

Primii 10 retaileri autohtoni din piaţă operează, în total, un număr de 327 de magazine, conform datelor furnizate de companii la finalul lunii iunie a acestui an. Cele mai mari rețele, în funcție de numărul de locații acoperite, sunt Unicarm, Ana&Cornel și Annabella. Aşadar Annabella, cea mai puternică rețea din județul Vâlcea, ocupa locul trei. Societatea are un numărul total de 56 de unități operaționale. Pe locul cinci se află Diana care a deschis șapte magazine în 2015, ajungând astfel la 40 de unități operaționale la finalul anului. Expansiunea nu s-a văzut însă în cifra de afaceri a companiei, care a rămas la nivelul din 2014. Se menţionează faptul că cifra de afaceri cuprinde atât vânzările în magazinele proprii, cât și cele realizate prin alte canale de distribuție.

Mai trebuie specificat faptul că rezultatele financiare publicate pe site-ul Ministerului de Finanțe includ cifre de afaceri nete, fără TVA. Astfel, ele reflectă impactul diminuării TVA-ului doar prin prisma efectelor avute asupra consumului.

Sursa: www.magazinulprogresiv.ro