Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Ura si la gara traiasca natia

           Motto: Eu? Îmi apăr sărăcia, și nevoile, și neamul.”

                 (Scrisoarea III)

 

           Nația asta se împarte în două categorii mari și late: cei care au turnat + cei care n-au turnat.

 

           Cei care au turnat se împart, la rândul lor, în două subcategorii: cei care au turnat „patriotic” + cei care au turnat „de bine”.

 

           Cei care n-au turnat sunt și ei, de bună seamă, de două feluri: cei care n-au fost solicitați să toarne, fiindcă erau prea proști + cei care au refuzat să toarne, fiindcă nu suportau ideea turnătoriei.

 

           Cei care au turnat „patriotic” și-au turnat în mod obligatoriu numai și numai colegii arabi de facultate / de cameră / de că min din timpul studenției, care erau niște teroriști arabi împuțiți, membri ai unor celule teroriste împuțite, care puneau la cale atentate împotriva scumpei noastre patrii sau care plănuiau să-l asasineze pe președintele egiptean Anwar El-Sadat.

 

           Cei care au turnat „de bine” sunt cei care au scris despre colegii lor de serviciu sau despre prietenii lor anumite caracterizări elogioase, în care spuneau doar atât: cât de harnici, cât de muncitori și cât de devotați erau aceștia societății în care trăiau.

 

           Cei care n-au fost solicitați să toarne fiindcă erau prea proști au fost și rămân niște inși de mâna a doua, fărăde inteligență, lipsiți de pile-cunoștințe-relații și fără spirit de disciplină , niște indivizi pe care nu se putea și nu se poate pune nici un fel de bază. Probabil că nici acid.

 

           Cei care au refuzat să toarne au fost și rămân niște persoane fără ambiție de afirmare, incapabile să vrea să-și valorifice cu orice preț potențialul intelectual, lipsiți de patriotism, de onoare și de spirit de sacrificiu. Ăștia nu au mamă, nu au tată, nu au patrie-adorată, ci numai niște principii cretine, conform că rora drepturile omului li se aplică în egală măsură atât savaților cât și măturătorilor, atât românilor, cât și americanilor, arabilor sau eschimoșilor.

 

           Cei care au turnat „patriotic” nu au făcut altceva decât să își ducă la îndeplinire, cu cinste, o îndatorire cetățenească , au salvat vieți, au salvat fabrici și uzine, au fost mai vigilenți și mai responsabili decât toți cei care se lăsau turnați.

 

           Cei care au turnat „de bine” au turnat „frumos”, uman și cu gingășie, de fapt ajutându-i pe cei turnați să avanseze în carieră, să ducă o viață liniștită și, eventual, să intre la rândul lor în atenția organelor ce racolau turnători de nădejde.

 

           Cei care erau prea proști ca să poată aspira la nobila condiție de turnător „patriotic” sau de turnător „de bine” au fost și au rămas toată viața lor niște indivizi șterși, pe care nici măcar evenimentele din decembrie 1989 nu i-au putut propulsa dincolo de strungul, catedra sau ghișeul unde își desfășurau activitatea. Dacă cumva au încercat să se privatizeze au dat faliment, iar dacă au aspirat la vreo demnitate publică , și-au pus repede pofta-n cui, fiindcă nimeni nu a avut nevoie de ei în această postură.

 

           Cei care au refuzat să toarne fiindcă nu suportau ideea turnătoriei s-au luptat din răsputeri în ultimii 16 ani ca să aibă și ei un cuvânt de spus în „societatea liberă și democratică „ nou-edificată după evenimentele din decembrie. Unii au reușit într-o mică măsură, alții și-au pus, la rândul lor, pofta-n cui, fie din prea multă scârbă față de adevărata substanță a acestei noi societăți, fie din pricina piedicilor care au continuat să le fie vârâte ca bețe-n roate.

 

           Cei care au turnat „patriotic” dau interviuri pe trotuarul din fața CNSAS, invocând obligația cetățenească româno-americano-malgașă (etc.) de a lupta în permanență cu stihiile terorismului arab, dar refuză să spună că rei anume organizații i-au aparținut colegii lor musulmani din studenție.

 

           Cei care au turnat „de bine” dau, și ei, interviuri pe trotuarul din fața CNSAS și spun, de la caz la caz, ba că au uitat de caracterizările făcute acum 30 de ani colegilor lor de serviciu sau de facultate, ba că i-au scris personal „“ în limba maghiară „“ lui Nicolae Ceaușescu, cerându-i acestuia să-l lase în pace și să nu-l mai persecute pe marele luptător pentru dreptate care era László Tőkés.

 

           Cei care erau prea proști (etc., etc.) nu dau interviuri nică ieri. Ar fi chiar culmea să se laude că au fost prea proști, nu-i așa?

 

           Cei care au refuzat să toarne și să colaboreze în orice fel cu Securitatea ar vrea să dea interviuri, dar nimeni nu-i intervievează. În fond, cu ce sunt ei mai buni decât aceia care au turnat din patriotism, sau decât aceia care turnau doar ca să le facă un mare bine semenilor lor, nu-i așa?

 

           Cei care au turnat „patriotic” și cei care au turnat „de bine” nu au făcut, în mod categoric, poliție politică . Cei care erau prea proști și cei care au refuzat nu au făcut, nici ei poliție politică „“ deși, nu-i așa, s-ar putea să nu se știe.

 

           Până la urmă o să reiasă că nimeni în țara asta nu a făcut poliție politică , iar Securitatea „“ măi dragă, măi animalule și măi oameni buni „“ a fost doar un fel de Maica Tereza din Calcutta.

Zora Vifor