Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Campanie Vocea Valcii – 3

Domnule Primar,

 

Primiți, acolo unde oamenii răi v-au băgat, toată dragostea și prețuirea mea. Sunteți un martir pentru că ați iubit și iubiți Rm. Vâlcea și oamenii cinstiți care locuiesc în el. Duceți-văcrucea cu mândrie, știind că lângă suferințele la care v-au supus corupții, invidioșii, proștii și frustrații locurilor noastre, se aflăși sufletul nostru, dragostea noastră, prietenia. Ne lipsiși, cu adevărat. Nu pot să măîmpac cu ideea că un liberal, l-a aruncat dincolo de gratii pe un tovarăș de alianță, complotând de foarte mult timp împotriva popularității dvs., proiectelor de modernizare a orașului și înfrumusețarea lui. Nu pot săcred că un individ șters, aproape anonim, bolnav neuro-psihic, lipsit de personalitate, poate conduce administrația unui oraș ca al nostru. Noi, pensionarii, suntem uimiți de ceea ce aflăm, dar mai ales pentru că am aflat că în spatele viceprimarului Monceanu stădeputatul Frâncu și omul de afaceri Sofianu. Acum ei zic că sunt la cârma destinelor noastre administrative și a viitorului orașului. Fiți tare. Veți învinge și întoarceți-văla ceea ce ați început. Amatorii de acum încep sădărâme ce ați făcut dvs. bun. Anuleazăîn Consiliul Local hotărâri vechi, au scos benzile de cauciuc ce limitau viteza de deplasare autovehiculelor prin oraș, lanseazăzvonuri denigratoare împotriva administrației făcute. Mărog la Dumnezeu săvăreîntoarceți repede acasă. Ne trebuiți, orașului, trebuiți. Aveți o familie încântătoare și lângă ea vom sta toți aceia care știm cine sunteți, au văzut ce puteți și văvor ține în fruntea administrației până în anul 2012. nu gândiți rău despre potrivnici, despre frustrații orașului, despre handicapații moral care în viața lor nu au făcut nimic. Nici nu au sădit un pom, nici nu au făcut vreo casă, nici nu au copii, dar, în schimb, și-au îmbolnăvit ficatul cu oftica ce-i cuprinde când, prin comparație, constatăcât de anonim au trecut prin viață. Timpul va arăta că Dumnezeu le-o va plăti, și în cazul dvs., tot Dumnezeu văva aduce printre cei care văiubesc.

 

                   Cu stimăși cu gândul la  revenirea printre noi,

                                   Col (r) Dorin Prisăcaru