Urmeazăun meci important în cupele europene pentru handbalistele de la Oltchim:
” în sezonul anterior al Cupei EHF, Podravka Koprivnica a ajuns până -n finală, pe care a pierdut-o la mare luptăcu FTC Budapesta
După cum probabil știți, zilele trecute a avut loc la Viena, la sediul Federației Europene de Handbal, tragerea la sorți pentru sferturile de finalăale Cupei Cupelor la handbal feminin. Se poate spune că formația vâlceanăOltchim a avut ghinion, deoarece va juca împotriva uneia dintre cele mai redutabile formații din Europa: Podravka Koprivnica. În celelalte partide se vor întâlni: Byasen Trondheim – Astrakhanochka Astrakhan, Union Ribarroja – Gjerpen Skien, GOG Gudme – FTC Budapesta. Cea mai slabădisputăse anunțăcea dintre norvegiencele de la Trondheim și rusoaicele de la Astrakhan.
La începutul acestui sezon, formația croatăPodravka a evoluat în Liga Campionilor, unde s-a clasat pe locul al treilea în grupa C. În cadrul Ligii, croatele au reușit două victorii – 32 – 31 cu danezele de la HK Viborg și 37 – 34 cu nemțoaicele de la HC Leipzig. În sezonul anterior, Podravka a ajuns până în finala Cupei EHF, pe care a pierdut-o în fața unguroaicelor de la FTC Budapesta.
Narcis Stefan