Acasă Arhiva ‘PD crede in nevinovatia primarului Mircea Gutau’

‘PD crede in nevinovatia primarului Mircea Gutau’

          ” Democratul Dorel Jurcan a declarat ” „rămân la convingerea că totul a fost o înscenare bine aranjată. Cei care au făcut-o, au vrut sădea o mare loviturăPD-ului. Trebuie săse știe că Partidul Democrat nu l-a abandonat pe Mircea Gutău, suntem alături de el”- a spus senatorul PD

 

          Președintele Partidului Democrat (PD) Vâlcea, Dorel Jurcan, a declarat vineri, 8 septembrie a.c., în cadrul conferinței de presăcă în mai puțin de două săptămâni, primarul Mircea Gutău va reveni la primărie. Acesta susține că afirmațiile edilului-șef din interviul acordat publicației noastre la adresa prefectului Anuța Handolescu și a comandantului Poliției Vâlcea, Adrian Cazan sunt spuse la supărare. însă , Dorel Jurcan crede că între conducă torii Inspectoratului de Poliție Vâlcea se regleazăanumite conturi care pot duce la consecințe grave. „Nu știu exact ce informații are primarul Gutău, însă cred că astfel de declarații nu ar fi trebuit făcute, în acest context. Sunt spuse la supărare și îl înțeleg. Ceea ce știu, este că la nivelul conducerii Poliției Vâlcea, sunt reglări de conturi. Dacă nu înceteazăcu aceste jocuri, riscă săvinăun nou comandant din alt județ. Oricum, răspunsurile la declarațiile lui Mircea Gutău le vom afla de la dânsul, atunci când vine. Eu sunt convins că până pe data de 18 septembrie a.c., edilul-șef va fi liber”– a declarat Dorel Jurcan. În aceeași zi, democratul Dorel Jurcan, în cadrul unei emisiuni televizate, a spus că este sigur că arestarea primarului Gutău este o mare înscenare și că adevărul va ieși la ivealămai devreme sau mai târziu. De altfel, acesta a mărturisit că , împreunăcu liderii democrați de la Centru, a văzut dosarul „Gutău Dicu”. „Rămân la convingerea că totul a fost o înscenare bine aranjată. Cei care au făcut-o, au vrut sădea o mare loviturăPD-ului, în special filialei de la Vâlcea. Trebuie săse știe că Partidul Democrat nu l-a abandonat pe Mircea Gutău, suntem alături de el. Atât eu, cât și colegii de la Centru credem în nevinovăția primarului și sperăm ca justiția să-și facă datoria. Dacă în cazul viceprimarului Dicu lucrurile sunt clare, împotriva primarului Gutău nu existănici o probă, numai presupuneri”– susține el.

          Mai mult, Dorel Jurcan a mărturisit că își dorește din tot sufletul ca edilul – șef al Râmnicului sărevinăatât la primărie, cât și în Partidul Democrat. De asemenea, el a spus că Mircea Gutău a dovedit că este cel mai bun primar pe care l-a avut orașul nostru. „Am convingerea fermăcă râmnicenii au nevoie de un primar ca Mircea Gutău. El trebuie sărevinăla primărie și în PD, pentru că merităacest lucru și faptele sale o dovedesc”– a conchis Dorel Jurcan.

          „Postul de viceprimar va fi al PD”- susține Dorel Jurcan

          Senatorul democrat a anunțat că ședința de Consiliu Local pentru alegerea unui viceprimar va fi decalatăcu cel puțin o săptămânădin cauza faptului că este nevoit săplece o săptămânăîn Germania. Acesta este președintele Clubului 01 al investitorilor și în această calitate, Dorel Jurcan va avea o serie de întâlniri cu președintele Consiliului Economic și Social al Germaniei, precum și cu alți demnitari germani. „Acest club a fost înființat în ideea ca noi, reprezentanții României, săfacem cunoscut oamenilor de afaceri străini despre piața din România. Deci, sunt nevoit sămerg în Germania pentru o serie de întâlniri, iar ședința de consiliu municipal va fi decalatăcu o săptămână. însă , în ciuda tuturor zvonurilor eu am convingerea că postul de viceprimar la primăria Râmnicului va fi al PD”– a spus el.

Claudia Stanciu

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.