PNL și PD oferă, deocamdată, singura alternativăpe scena politică și asta dăuneazădemocrației românești. Separarea democraților de peneliști, acum, poate fi fatalăelectoral pentru ambele partide. Nici conviețuirea lor sub umbrea Alianței nu le face prea bine. Se comportă, politic, ca un anod și un catod. Le lipsesc punctele convergente, iar acolo unde există, sunt distruse de indivizi precum Ludovic Orban, pentru care imaginea personalăe mai presus de binele politic. Aidoma, la Vâlcea, procedeazăși deputatul liberal Emilian Frâncu, depășit de prea mult timp de realitatea propriului partid.
L-am analizat de foarte mult pe acest personaj, deloc interesant, însă deranjant, lipsit de simț politic. Mi-aș fi dorit să-l critic în continuare pentru activitatea sa, să măsupăr pe el, să-l înțep cu penelul când este cazul însă , am realizat că aș trăda propriile-mi principii. Pentru prima dată, spuneam, îmi e milăde el. Foarte milă. Asist la un spectacol grotesc al că rui protagonist este Emilian Frâncu. Un tip care se încă pățâneazăsăse autodistrugăpolitic, un sinucigaș al valorilor personale. A pierdut de prea mult timp aprecierea electoratului și a avut grijăsă-și punătoată presa în cap. Sănu-l fi învățat experiența personalăcă dacă dai naștere unui război cu mass-media, e inutil săsperi că -l vei câștiga vreodată? Nu s-a întâmplat nicicând, în România și nici în alt colț al lumii.
Viitoarea campanie electoralăse apropie cu pași repezi. Pe președintele PNL Vâlcea îl va găsi debusolat, singur din punct de vedere politic și cu o realăproblemăde credibilitate. În mod paradoxal, repet, se pare că sinuciderea politică a devenit, la liberali, un laitmotiv. Emilian Frâncu seamănăizbitor cu Ludovic Orban. Amândoi, la fel de misogini și narcisiști își distrug viitorul politic în mod conștient, preocupați doar de reflexia în oglindăpe care o dăprezentul.
La Vâlcea, liberalii și democrații au opinii diferite de foarte multăvreme. Au renunțat sămai dea impresia măcar că sunt colegi de alianță, comportându-se ca niște adevărați adversari politici. Râmnicul are mare nevoie de un nou viceprimar. E imperios necesar din mai multe considerente. Viceprimarul Constantin Monceanu a făcut dovada că este incapabil săse ocupe de treburile municipalității, indiferent cât de puternic este mânat din spate de interesele lui Frâncu. E depășit în totalitate de situație. Consilierii PD, încă derutați de criza din partid și de la primărie, dezagreeazăpracticile liberale de transformare a instituției într-un instrument util rezolvării problemelor peneliștilor. Numirea unui nou viceprimar trenează, iar administrarea orașului se face După ureche. Periculos.
La acest moment, municipalitatea se aflăîn impas. PD-ul are pentru funcția de viceprimar câteva variante, însă niciuna care sădea sentimentul unui viitor administrativ confortabil până la întoarcerea primarului Mircea Gutău. Discuțiile dintre consilierii de toate coloraturile politice prezenți în Consiliul Local au devenit, în ultima vreme, tot mai aprinse. Aproape toți sunt îngrijorați de viitorul acestui oraș, mai ales că , se vede cu ochiul liber că liberalii, care au ajuns la „pohta ce-au pohtit”, fac tot posibilul sădeținăcontrolul total asupra primăriei. Monceanu Marioneta liberalăa început săse teamăși deja jocul a devenit prea periculos pentru el, iar regulile acestuia îi întind, la tot pasul, diverse capcane
Văamintiți, desigur, că în urmăcu câteva săptămâni același Monceanu spunea că nu are de gând sămai convoace o ședințăextraordinarăa CL, în vederea desemnării unui nou viceprimar, pentru că gestioneazăbine situația de la primărie. Peste noapte, optica s-a schimbat. Vicele a devenit conștient că nu poate plăti singur factura administrației orașului, atunci când va veni timpul. De va fi săcadă, După întoarcerea lui Mircea Gutău nu vrea săo facă singur. Sau, cel puțin, nu-și dorește săfie singurul arătat cu degetul. Liberalii vor acum sădemonstreze, subliminal, că democrații pot fi la fel de răi ca și ei, la fel de nepricepuți. E în firea lor săse victimizeze de oricâte ori, colegii de alianțănu le acceptăideile. Se simt sabotați, încep să-și lingărănile și fac repede scrisori că tre București, în care se plâng că nu sunt lăsați în pace săconducă în liniște orașul. Amenințăcu ruperea protocolului, fac ședințe peste ședințe, pierzându-și minut cu minut credibilitatea.
Sunt multe, foarte multe motivele pentru care nu mai cred posibilăresuscitarea acestei alianțe politice de conjunctură. Cu cât Alianța trăiește mai mult și în vrăjmășie, cu atât posibilitățile de creștere ale PSD sunt mai mari. Iatăo altăgravăconsecințăa neînțelegerilor dintre cele două partide. E un mare mister, spunea cineva, cum mai existătimp în țara asta ca printre atâtea certuri sămai fie și guvernată.
Momentul integrării se apropie cu pași rapizi, iar România devine din ce în ce mai bulversatăca sărealizeze că 1 ianuarie 2007, va veni, orice s-ar întâmpla.
Olivia Pirvu