Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Dragoste cu nabadai

      ” Tânăra speriată de părinți și Poliție a sărit de la etajul 1

 

      Se spune că iubirea este unul dintre cele mai frumoase sentimente pe care un om le poate trăi de-a lungul vieții sale și că pentru iubire mulți uită de ei, dar și de ceilalți. Iubirea este simțită cu intensitate în orice moment al vieții, dar mai ales în adolescență, când mulți sunt dispuși să facă orice pentru ceea ce simt, și chiar să plece de acasă, lăsând în urmă părinți și prieteni îndurerați. Acesta este și cazul I. U. în vârstă de 16 ani, din Râmnicu Vâlcea. Aceasta a plecat de acasă în seara zilei de 4 august a.c., fără să își anunțe părinții. A doua zi, văzând că fata nu s-a întors acasă, mama ei, Firuța U., disperată, a anunțat poliția  despre dispariție. Din verifică ri a rezultat că fata se afla acasă la prietenul ei, Nicolae  D., din Rm. Vâlcea. La locuința acestuia s-a deplasat un echipaj de poliție, care a găsit-o pe fată. De teama poliției și a părinților, I.U. a încercat să fugă pe fereastră, de la etajul 1, însă a că zut și și-a fracturat piciorul drept, fiind transportată la Spitalul Județean Vâlcea.

                                                                                                                          ” Cristina PÎRVU