Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Consilierii dromomani pe mapamond

Excursii de aproape 1 miliard lei vechi

Fără doar și poate, cea mai costisitoare deplasare făcută de consilierii locali din anul 2004 și până-n prezent a fost cea din China, care a costat municipalitatea exorbitanta sumăde 47 de mii RON. Precizăm că diurna de care au beneficiat aleșii în această deplasare a fost de 38 de dolari, iar pentru transport primăria municipiului a plătit peste 11 mii de euro

 

Votați cu numai trei ani în urmă, în baza unor platforme-program concepute în sprijinul cetățenilor, aleși din Consiliul Municipal Rm. Vâlcea au reușit performanța de a cheltui, pe deplasările lor în străinătate, aproape 1 miliard de lei vechi. Italia, Turcia, Cehia, China, Germania sau SUA sunt doar câteva dintre destinațiile care i-au atras pe consilieri, fărăca municipiul săaibăprea multe de câștigat, în urma incursiunii acestora pe glob. Vizitele, potrivit administrației locale, au avut drept scop participarea la misiuni economice sau schimburi culturale între Râmnic și orașe din țările vizitate. Prima vizităa aleșilor locali, la puțin timp După câștigarea mandatului (25-29 septembrie 2004), a fost în Italia, la un târg expozițional. Excursia a costat municipalitatea 3.600 RON, iar consilierii desemnați săparticipe la evenimentul cultural au fost: Sorin Zamfirescu și Romeo Rădulescu. Tot în 2004, Dorin Chiriță, Ion Nuică , Gheorghe Păsat, Mihaela Diaconu și Teodosie Filip au plecat la Krusevac – Serbia, pentru a discuta, cu omologii lor din străinătate, probleme legate de administrația locală. Deplasarea a fost destul de costisitoare, Primăria Rm. Vâlcea trebuind săscoatădin buzunar 5.800 RON.

Ispita din Turcia

Efectele pozitive ale vizitelor consilierilor în străinătate se lasăși acum așteptate. Deși s-au cheltuit foarte mulți bani publici, aleșii merg, în continuare, în străinătate, ca niște simpli turiști, „uitând” de fiecare datăcă aceste vizite trebuie săproducă proiecte benefice și viabile pentru Râmnic, care săconducă la modernizarea și dezvoltarea municipiului.         

În 2005, în perioada 1-5 iunie 2005, Octavian Adam, Maria Preda, Maria Costea, Ion GaroafăNicolae (plimbărețul-șef) și Ioan Florescu au plecat în Turica. Ei au fost în localitatea Ispita din țara vecină, unde au participat la câteva evenimente culturale.  Între 4 și 8 mai 2005, consilierii Roxana Iovan, Mihail Botea, Florian Borza, Remus Grigorescu, Marin Popescu și Eduard Vârlan au vizitat Republica Cehă(Kromeritz), pentru a se întâlni cu reprezentanți ai administrației publice locale din această țară . Excursia aleșilor a costat puțin peste 4 mii RON. La puțin timp După această deplasare, alți 7 consilieri municipali (Maria Preda, Octavian Adam, Teodosie Filip, Ion GaroafăNicolae, Ioan Florescu, Gheorghe Ionițăși Ion Nuică ) au fost tot la Kromeritz, în Cehia, într-o deplasare pentru care primăria a alocat suma de 10 mii RON. În același an, Constantin Monceanu și Roxana Iovan s-au plimbat și ei puțin, pe bani publici, până la Palma de Mallorca. Excursia a costat aproape 12 mii RON, iar rezultatele acesteia au rămas nule.  

Excursia în China a costat un sac de bani

Fărădoar și poate, cea mai costisitoare deplasare făcutăde consilierii locali din anul 2004 și până -n prezent a fost cea din China de anul trecut, care a costat municipalitatea exorbitanta sumăde 47 de mii RON. Precizăm că diurna de care au beneficiat aleșii în această deplasare a fost de 38 de dolari, iar pentru transport primăria municipiului a plătit peste 11 mii de euro. Tot în 2006, Eduard Vârlan, Ioan Florescu, Eugen Botea, Filip Teodosie, Maria Preda și Ion Nuică au fost în excursie, tot în Cehia, într-o vizităpentru care primăria a plătit 2 mii de RON. Mihai Botea, Eduard Vârlan și Remus Grigorescu au plecat, la începutul acestui an, într-un adevărat tur al Europei (Germania, Anglia, Scoția). Aleșii au participat la întâlniri, ce au avut ca temăprobleme de administrație publică locală(salubrizare, protecția mediului, tratare și epurare ape, etc). Nu am aflat deocamdatădeconturile acestei deplasări, însă , le vom da publicității într-un număr viitor al bisăptămânalului nostru. La doar câteva zile diferență, mai exact în perioada 9-15 martie 2007, Ion Matei, Octavian Adam și Constantin Monceanu au fost într-o excursie în Statele Unite ale Americii, unde nu am aflat exact ce au făcut, pentru că nu au catadicsit, încă , săfacă un raport al vizitei lor de peste ocean.