Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Bărbat omorât de un mal de pământ, la Călimănești

Un bărbat de 54 de ani, din Bujoreni, si-a găsit sfârșitul la Călimănești, în timp ce efectua lucrări pentru reconstrucția unui drum forestier, în zona Rostea, fiind surprins de un mal de pământ.

La data de 9 mai, poliţiştii din cadrul Poliției orașului Călimănești au fost sesizaţi prin apelul unic de urgenţă 112 cu privire la faptul că un bărbat 54 de ani, din localitatea Bujoreni, în timp ce efectua lucrări pentru reconstrucția unui drum forestier, în zona Rostea, din orașul Călimănești, ar fi fost surprins de un mal de pământ.

În urma incidentului, bărbatul a decedat.

Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Vâlcea, în vederea efectuării necropsiei.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, neluarea măsurilor de sănătate şi securitate în muncă şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.