Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Rămaşi înzăpeziţi la Obârşia – Lotrului

Deşi a venit primăvara, la munte zăpada încă le mai dă de cap turiştilor care se aventurează pe trasee. Aşa s-a întâmplat şi cu o familie din Hunedoara, care a cerut ajutorul jandarmilor vâlceni pentru că au rămas înzăpeziţi cu maşina la o distanţă de aproximativ 7 kilometri de Obârşia Lotrului, pe DN 67 C – direcţia de mers – Obârşia Lotrului – Şugag (Alba). Gheorghe – 63 de ani, şi Lidia F., de 63 de ani, au intrat în panică în momentul în care au văzut că nu mai pot scoate maşina din nămeţi şi au sunat la 112. „În urma apelului primit, jandarmii din cadrul Postului de Jandarmi montan Voineasa s-au deplasat în zona unde cei doi turişti au rămas înzăpeziţi şi au reuşit după o intervenţie care a durat aproximativ două ore să-i recupereze în condiţii bune. Turiştii salvaţi au fost preluaţi şi conduşi în siguranţă până în localitatea Vidra, de unde şi-au continuat deplasarea a doua zi spre localitatea de domiciliu” – se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea.