Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

3.064 de arme militare nu-și găsesc întrebuințarea

În numărul trecut, am informat opinia publică despre faptul că într-un depozit din localitatea Băbeni, aparținând firmei BRENOX SRL (J/38/639/1997, CF R9967324, cu sediul social în Rm. Vâlcea, str. Republicii nr. 1, bl. R18, sc. C, ap. 14), au fost găsite 3064 arme militare ușoare, din care 800 de puști semiautomate cu lunetă- calibru 7,62mm și 2264 puști mitralierătip RPK – calibru 7,72mm, în stare bunăde funcționare. Ne-am așteptat ca reprezentanții IJP Vâlcea săconvoace o conferințăde presăîn legăturăcu informația publicatăsau sădea un comunicat de presălămuritor. Asta și pentru faptul că la depistarea armelor au participat ofițeri specialiști ai IGPR – Direcția arme și substanțe toxice, care au concluzionat că firma la care s-a descoperit armamentul militar „nu este autorizatăsăefectueze operațiuni cu arme și muniție”. Dar s-a preferat lansarea zvonului că informația noastrăa apărut la începutul lunii aprilie, semn al păcă lelilor tradiționale românești, ridiculizând realitatea faptelor.

Cine-i BRENOX?

această firmăa fost înființatăde Ion Găitănaru, domiciliat în Rm. Vâlcea, la aceeași adresăunde este înscrisăși firma sa. Deci, se poate spune că avem de a face cu o firmăde apartament. În anul înființării, Brenox avea ca obiect de activitate „Comerț cu amănuntul în magazine specializate”, obiect menținut până în anul 2001 când s-a trecut la „Comerț cu amănuntul neefectuat prin magazine”, sfârșind, în perioada 2002-2003, cu „Intermedieri comerț cu combustibili minerali”. Din anul 2004, ca obiect de activitate a fost declarat „Operațiuni de mecanică generală”, menținut până în acest an. Studiind indicatorii financiari ai bilanțurilor ce vizeazăperioada 1999-2005, nu poți sănu fi surprins săobservi că în anii 2001, 2002 și 2003, SC Brenox SRL nu are nici o cifrăde afaceri declarată, în schimb înregistreazăvenituri modice, cu cheltuieli și pierderi mari. Iar totul s-a făcut (sau nu s-a făcut!) cu un singur salariat. În anul 2005, cifra de afaceri a firmei a fost de 264 milioane lei vechi, obținând un profit de 25 milioane lei vechi, cu nici un salariat. În cazul în care datele de pe site-ul Ministerului de Finanțe nu sunt greșite, este și normal săte întrebi ce-i cu firma aceasta sau, mai bine zis, cine-i Brenox SRL și ce ascunde ea? Pentru că nu este normal ca având o cifrăde afaceri minimăși un profit de tejghetar săpoți cumpăra 3064 arme militare ce valoreazămilioane de euro.

Misterul ascunde ilegalități

Un întreg arsenal de arme militare au fost găsite într-un depozit al unui sereleu obscur. Administratorul firmei a declarat, inițial, că armele i-au fost aduse (de cine, oare?) pentru ca el săîntreprindălucrări de ambalare și conservare. Cu acte sau fărăacte? Văreamintim că firma în cauzăa avut un singur salariat (din 1997-2004), pentru ca anul trecut sănu mai aibănici unul. Atunci, cine făcea ambalarea și conservarea? Mai apoi, din informațiile pe care le deținem, rezultăco-participarea la „gestionarea” activității a craioveanului Marin Bădescu (str. Maramureșului, bl. I19, ap. 1). Acesta nu este nici asociat cu Ion Găitănaru și nici salariat al firmei. Cine-i, atunci, Marin Bădescu? Dar mai ales, cine-i utilizatorul final (end-user certificate)? Este BRENOX o firmăintermediară, un mijlocitor, de își permite sădeținăîn depozit armament militar ușor, destinat unei entități cu identitate ținutăsub tăcere? Pentru că producă torul nu se știe cine este, iar Brenox-ul nu dispune de licențăpentru deținerea, confecționarea sau transportul armelor pe teritoriul României sau în lume. În Codul penal, nerespectarea regimului armelor și munițiilor se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Dar tăinuirea?

Semnal că tre Parchet

Domnilor procurori, pe raza județului Vâlcea, în localitatea Băbeni, au fost descoperite 3064 arme ușoare militare. Funcționale. Ele au fost identificate de polițiști veniți de la IGPR ceea ce face săpersiste misterul implică rii unui obscur sereleu local într-o formă viciatăde trafic. Opinia publică are nevoie de explicații. Îndrăzniți dvs. săfaceți ceea ce nu le este în comportare și putințăpolițiștilor vâlceni. Contribuiți, astfel, la descurajarea celor care tulburăliniștea socialăa județului și care vor săse folosească de curățenia moralăa locuitorilor județului ca paravan al afacerilor lor oneroase.