” La iarnă,
Din ’90 și până acum, nicicând vreo echipă guvernamentală nu a îndrăznit să ridiculizeze poporul român, așa cum a făcut-o guvernul Tăriceanu, prezentând durerea ca pe o bucurie, „descentralizarea că ldurii” nefiind un avantaj, ci doar prostirea locuitorilor din orașele țării, o durere greu suportabilă. Între accidentul de motocicleta al lui Tăriceanu, scandalul dosarelor de la CNSAS, dansurile lui Băsescu la Neptun, guvernul a strecurat o informație-bombă ca pe o bomboană: de la 1 ianuarie se schimba modul de calcul al gigacaloriei – prețul acesteia se va stabili pe plan local. Folosind această formulă de exprimare, guvernanții nici n-au avut măcar curajul să anunțe că în realitate se va scumpi întreținerea. „Patricienii” prezentat ordonanța ca pe un prim pas spre ieftinirea facturii la că ldură pentru cei arondați unui sistem centralizat. Cică , peste 3-5 ani sau mai încolo, o să fie atât de bine încât cei care și-au montat centrale proprii o să le arunce pe geam și-o să se înșire la coadă să se rebranșeze. Apoi, faptul că românii vor plăti de anul viitor că ldura și apa caldă După noroc a fost prezentat ca o măsură de eliminare a inechității sociale. În comunicatul de presă dat de guvern se spune: „Stabilirea unor prețuri diferențiate va elimina inechitățile în acordarea pentru populație a subvențiilor pentru plata energiei termice”. Propoziția pare să se traducă în felul următor: până acum, energia termică era subvenționată de stat la nivelul întregii populații și nu era corect ca unul cu un salariu de 30 de milioane de lei să primească același ajutor ca unul cu 5 milioane de lei. Dar să plătești că ldura de două ori mai mult, doar pentru că te afli arondat la o centrală în care autoritățile n-au mai investit de 16 ani, deși ai achitat aceleași taxe că tre stat ca toți românii, e corect? Pentru vremea la care gigacaloria îi va arde pe ghinioniști la buzunar și, probabil, vor începe protestele, guvernanții își pregătesc terenul, aruncând „mortul” în grădina primăriilor. Deja s-au și anunțat viitorii vinovați în capul că rora ar trebui să sară nemulțumiții: primarii. „Creșterea prețului mediu al gigacaloriei la nivel național poate fi în perioada de iarnă de 15, maximum 20%. Depinde cât de gospodari sunt primarii. Dacă un primar este incompetent, nu trebuie să uităm că el a fost ales de locuitori prin vot” a declarat un oficial de la Ministerul Administrației. Nu zice nimeni că primarii ar fi niște sfinți, dar ce legătură are competența lor cu ghinionul ca localitatea pe care o păstoresc să fie arondată unei centrale termice care funcționează pe păcură, de pildă, în condițiile în care prețul acestui combustibil a crescut și va continua să crească ?
Teoretic, de la anul viitor, o s-o ducem ca în Uniunea Europeană . Fiecare va plăti prețul real, iar statul va acorda ajutoare celor cu venituri foarte mici. În realitate, „descentralizarea că ldurii” nu are nicio legătură cu situația din UE. Guvernul Tăriceanu nu s-a obosit nici măcar să informeze populația cine și cât va plăti de la 1 ianuarie, dară-mi-te să mai facă vreun calcul despre cât ar trebui să investim în modernizarea centralelor, a rețelelor de transport și distribuție și în izolarea termică a locuințelor, pentru ca, într-adevăr, fiecare să plătească doar ce consumă. Singurele cifre despre aceste investiții au fost prezentate de un grup de lucru, sub patronajul lui Iliescu, pe vremea când era președinte. Iar calculul total îți dă fiori: vreo 14 miliarde de euro. Studiul arată că , deoarece sistemele de încă lzire din România sunt realizate După tehnologii anterioare crizei energetice din 1972, ar costa 6,7 miliarde de euro ca randamentul centralelor să ajungă la 90-92%, iar pierderile de energie în sistem să fie mai mici de 5%. Restul de 9 miliarde ar costa reabilitarea termică a celor 3 milioane de apartamente de bloc care au probleme cu termoizolarea acoperișului, cu pardoselile, cu conductele din subsoluri, cu modernizarea ferestrelor, cu etanșeizarea rosturilor la tâmplăria exterioară etc. până atunci, s-ar putea ca în unele orașe locuitorii să adopte „stilul șatra”: vor pune un cazan în mijlocul apartamentului și vor arde ce le va pica în mână. De le va fi posibil îi vor arde (la vot) și pe portocalii mincinoși, în frunte cu conducă torul lor iubit.
Radu Dumitrescu
Lasă un comentariu