Acasă Arhiva Adio puscarie

Adio puscarie

 

         Numărul mare de procese pierdute de Statul Român „pârât” la CEDO de ziariștii condamnați aiurea în astfel de procese a dus, obligat forțat, la schimbarea opticii în Justiție. Cu peste 9.500 de cauze privind încă lcă ri ale drepturilor omului, România a ajuns să ocupe locul doi în clasamentul general al numărului de procese la CEDO, fiind depășită doar de Rusia. Ani la rând, jurnaliștii au fost târâți pe drept și pe nedrept în fața judecă torilor, în fel de fel de procese de insultă și calomnie. O anchetă, chiar bine documentată, atrăgea După sine un lung șir de înfățișări în fața instanței care decidea dacă jurnalistul a comis sau nu o infracțiune în articolul „deranjant”. Spre deosebire de multe țări dezvoltate, în România, conform Codului Penal, „infractorul” trebuia să facă proba verității care pentru ziariști era o barieră, deoarece, în decursul procesului starea relatată putea fi schimbată, iar urmele șterse, în așa fel încât să nu mai poată fi adusă proba verității.  Începând din 12 august, insulta și calomnia nu mai sunt infracțiuni. Dovedite, ele vor „arde” gazetarul doar la buzunare. Mii de procese penale, multe dintre acestea având ziariști pe post de acuzați, își pierd obiectul și ar mai putea fi continuate în civil. însă cei care vor să ceară despăgubiri vor trebui să se gândească bine pentru că vor plăti taxe de timbru judiciar proporționale cu despăgubirile pretinse. Dezincriminarea articolelor 205, 206 și 207 îi face pe mulți ziariști să răsufle ușurați și pe mulți acuzatori să își vâre adânc degetele în buzunar și să nu mai târască inutil ziaristul în procese, dacă nu sunt siguri că au dreptate, pentru a nu timbra cu bani grei acțiuni pe care le vor pierde. Toți ziariștii acuzați în procesele aflate pe rol, vor fi achitați
         Prin urmare, vor fi închise toate procesele penale privind insulta și calomnia aflate pe rolul instanțelor, nu doar cele dintre ziariști și terți, ci și cele dintre simpli cetățeni. Acționează în acest caz un principiu de drept – în penal se aplică legea favorabilă inculpatului, așadar, inculpatului vinovat de insultă și calomnie i se va aplica legea care dezincriminează infracțiunile. Conform art. 10, litera „a)” din Codul de procedura penală, respectivii inculpați vor fi achitați, pentru că fapta nu constituie infracțiune. Procedura poate fi inițiată de instanță – din oficiu, de procurorul de ședință sau de că tre una dintre părți. Dacă până mai ieri cel care chema în instanță un ziarist care îl insultase sau calomniase pornea două acțiuni, una penală și una civilă în care cerea sume halucinante ca despăgubiri, acum reclamantul are două variante ori să renunțe la proces, ori să deschidă o nouă acțiune în civil. Cu precizarea că va trebui să plătească obligatoriu o taxă de timbru judiciar proporțională cu daunele pretinse. Astfel, pentru o despăgubire pretinsă de 380.000 RON, reclamantul va trebui să scoată din buzunar o taxă minimă de 20.000 RON. Pentru despăgubiri între 38 de milioane RON și 180 de milioane RON, reclamantul va plăti 3.160.000 RON, plus 6 la sută pentru ceea ce depășește 38 de milioane. Taxa maximă de timbru se aplică pentru despăgubiri mai mari de 1,8 miliarde RON, pentru care reclamantul va plăti 51.260.000 RON, plus 1 la sută pentru ceea ce depășește 1,8 miliarde RON. Ceea ce, sperăm, va tăia pofta de procese a multora dintre cei care acționează ziaristul în instanță doar ca să se răzbune.

Raul Pop

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.