Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

„Mulți consilieri județeni habar nu au că este un proiect european”

 Vicepreședintele CJ Vâlcea, Dumitru Persu, face luminăîn scandalul Centrului de Promovare Turistică Vâlcea

NEPĂSARE. Aleșii județeni și-au dat cu părerea despre realizarea proiectului Centrului de Promovare Turistică Vâlcea, deși nu au citit materialul ce le-a fost pus la dispoziție. Astfel că , nu mică a fost mirarea când anumiți consilieri au început săspunăcă bugetul Consiliului Județean Vâlcea nu-și permite o astfel de investiție, deși în material era specificat clar că este vorba de un proiect european cu fonduri nerambursabile

La ultima ședințăa Consiliului Județean Vâlcea, de luna trecută, stabilirea unei locații pentru Centrul de Promovare Turistică Vâlcea a creat adevărate controverse între aleșii județeni. Pus pe scandal, sindicalistul Constantin Pîrvu s-a dat în stambă, acuzând conducerea Consiliului Județean că încearcă săpunămâna pe Casa Sindicatelor. Și asta numai datorităfaptului că au existat voci care au cerut construirea unei alte clădiri în continuarea Teatrului „Anton Pann”, care ar acoperi de tot Casa Sindicatelor. Datoritățipetelor și urletelor din sală, jurnaliștii prezenți, dar și Constantin Pîrvu, au interpretat că unul dintre adepții acestei idei este și vicepreședintele Consiliului Județean Vâlcea, Dumitru Persu. Lucrurile stau cu totul în alt fel și de aceea, Dumitru Persu a dorit săfacă luminăîn acest caz. Raportul de hotărâre introdus pe ordinea de zi făcea referire la un proiect european de „Promovare a potențialului turistic al județului Vâlcea”, un proiect de aproape 500 de mii de euro. Din păcate, însă , deși se presupune că aleșii județeni în Consiliul Județean sunt oameni cu o inteligențăpeste medie, mulți dintre ei nu au citit raportul pentru a vedea că acesta este un proiect cu fonduri nerabursabile. Astfel că , nu mică a fost mirarea când anumiți consilieri au început săspunăcă bugetul Consiliului Județean Vâlcea nu-și permite o astfel de investiție și de aceea, Centrul de Promovare Turistică Vâlcea ar trebui să-și aibăsediul în noua clădire a Teatrului „Anton Pann”. „Voi susține cu toate puterile realizarea acestei investiții foarte importante pentru Vâlcea. Măîntristeazăsăvăd că mulți consilieri județeni habar nu au că acesta este un proiect european. Nu am făcut niciodatăafirmația că acest centru trebuie realizat în foaierul Teatrului Anton Pann, deoarece nu sunt de acord. Acolo este un locaș de culturăși așa trebuie să rămână , pentru că nu trebuie săamesteci cultura cu comerțul. Fiind bani nerambursabili, am putea găsi o soluție în Râmnic pentru a construi o clădire cu adevărat reprezentativăși sunt sigur că găseam înțelegere la primarul Mircea Gutău. Nu sunt bani aruncați pe fereastrăașa cum spun unii, deoarece acest centru are o menire foarte importantă. Promovarea turismului din Vâlcea în țară și în afara granițelor ei, aducerea de turiști, încheierea de contracte cu furnizorii de servicii turistice, prezentarea unor monumente istorice din județ sunt doar câteva din activitățile ce se vor desfășura acolo” – ne-a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Vâlcea, Dumitru Persu. Acesta are convingerea că va găsi înțelegere la colegii săi și la președintele Consiliului, Ion Cîlea, care își vor da seama până la urmăde importanța Centrului de Promovare Turistică Vâlcea.