Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

VIDEO: Google scoate la vânzare compania care produce roboţii uimitori

Directorii companiei-mamă a Google, Alphabet Inc., au scos la vânzare compania care a dezvoltat roboţii ce au uimit – şi înfricoşat puţin – lumea în luna februarie, când zeci de milioane de oameni au vizionat pe Youtube imaginile cu aceştia.

Dedicaţi ideii de a genera profit prin numeroasele companii de sub umbrela sa, şefii Alphabet au ajuns la concluzia că Boston Dynamics nu prea are şanse să realizeze un produs pentru piaţă în următorii ani aşa că au scos-o la vânzare, potrivit unor persoane ce cunosc planurile companiei. Printre posibilii cumpărători se numără Toyota Research Institute şi Amazon.com Inc.

Clipul video făcut public pe 23 februarie arată un robot ce merge prin zăpadă şi reuşeşte să-şi ţină echilibrul, altul ce ridică şi pune pe raft cutii şi îşi menţine echilibrul când este împins sau se ridică după ce este trântit jos.

Video: youtube/ Boston Dynamics