Oltchim joacă duminică în fața campioanei din Muntenegru și are mare nevoie de victorie
Campioana României la handbal feminin, Oltchim Râmnicu Vâlcea, joacă duminică, în propria sală, un meci crucial pentru calificarea în faza semifinală a Ligii Campionilor. Echipa antrenată de Kovacs, Roșca și Duca va primi vizita campioanei din Muntenegru, Buducnost Podgorica, formație considerată de specialiști principala favorită la câștigarea trofeului pus în joc. În condițiile în care din fiecare grupă se califică două dintre cele patru echipe, cele două puncte puse în joc sunt cruciale pentru clasamentul final. Oltchim are mare nevoie de un succes care le-ar ușura chimistelor misiunea de calificare. Un eșec, în schimb, ar complica mult lucrurile. În cealaltă partidă a primei etape a grupelor principale, Itxako Estella pare a porni cu prima șiansă în deplasarea de la Buducnost Podgorica.
Revine Maier?
Surpriza tehnicianului principal al Oltchimului, Peter Kovacs, ar putea fi includerea în lot a extremei Ramona Farcău, cea care s-a accidentat înainte de Campionatul European de handbal din Danemarca și Norvegia și care mai apoi a suferit o intervenție chirurgicală. De partea cealaltă, principalele două piese ale oaspetelor sunt golgheterele Bojana Popovic și Katarina Bulatovic, doi interi de excepție.
Oltchim a transferat-o pe Iulia Manaharova
Oltchim a reu șit încă un transfer, extrema dreapta, Iulia Manaharova, venită de la Sparta Kiev. Jucătoarea de 22 de ani a semnat cu gruparea vâlceană un contract valabil pentru un an și jumătate. „Am avut o ofertă și de la ETO Gyor. Am decis să semnez cu Oltchim pentru că mi-au plăcut mai mult condițiile de la Râmnicu Vâlcea. Știu că Oltchim este un club mare, care în sezonul trecut a jucat finala Ligii Campionilor. Sper să mă acomodez rapid, mă va ajuta și colega mea de la națională, Anastasia Pidpalova. Este prima mea plecare în străinătate. În Ucraina campionatul este slab, sper ca aici să cresc în valoare. Nu șitiu dacă voi avea șiansa să joc duminică, în meciul cu Buducnost, probabil că pentru că nu am apucat încă să fac un antrenament cu Oltchim. Sunt sigură, însă, că voi avea șianse să mă afirm, să dovedesc ceea ce pot să șitiu. Le cunosc pe majoritatea fetelor de la Oltchim din meciurile naționalelor României și Ucrainei. Le-am ținut pumnii fetelor la Campionatul European și mă bucur că au câștigat medaliile de bronz.”
Încă două succese pentru campioane
Handbalistele de la Oltchim Râmnicu Vâlcea au susținut încă două meciuri de campionat în zilele trecute. Campioanele au jucat la Craiova, în fața echipei SCM, antrenată de fosta glorie chimistă, Victorina Bora. Gruparea vâlceană s-a impus fără probleme, cu scorul de 40-25, chiar dacă la pauză vâlcencele au condus la numai trei goluri avans. „Felicit jucătoarea Alexandra Gogoriță, care a reu șit să marcheze zece goluri împotriva Oltchimului, ceea ce e mai greu în campionatul intern. Am gre șit foarte multe mingi în atac în prima repriză și nu sunt mulțumit nici de apărare. Situația s-a schimbat în partea secundă, când am marcat șiapte goluri fără să primim vreunul. După aceea, s-a pus problema doar a diferenței de scor cu care ne vom impune”, a declarat la final ungurul Peter Kovacs. La Oltchim au evoluat: Tolnai (portar), Stanca (7), Pidpalova (6), Manea (5), Ozel (5), Nechita (5), Elisei (3), Pușcașu (3), Szucs (2), Vizitiu (1), Geiger (1), Beșe (1), Han (1). Antrenori: Peter Kovacs, Aurelian Roșca, Maria Torok Duca.
N-a mai fost derby
În cea de-a doua partidă, Oltchim a primit vizita Rulmentului Brașov, o fostă contracandidată la cucerirea titlului național. De această dată chimistele nu au avut mari probleme și au câștigat în final cu 31-18 după ce la pauză s-a înregistrat rezultatul de: 15-8. După 15 etape, Oltchim este liderul detașat al Ligii Naționale, cu 30 de puncte din tot atâtea posibile.
Pentru Oltchim au marcat: Pidpalova (2), Pușcașu (7), Nechita (4), Neagu (6), Stanca (5), Luca (1), Elisei (1), Ozel (2), Meiroșu (1), Manea (2).
Pentru Rulmentul Brașov au marcat: Ionescu (1), Szabo (3), Din (3), Simion (1), Cherăscu (7), Toma (1), Pricopi (1), Durac (1)
Grupa 1
Oltchim Râmnicu Vâlcea (România) Itxako Estella (Spania) Krim Ljubljana (Slovenia) Buducnost Podgorica (Muntenegru)
Programul meciurilor
Etapa I
Oltchim Buducnost Krim Itxako
Etapa a II-a
Itxako Oltchim Buducnost Krim
Etapa a III-a
Itxako Buducnost Oltchim – Krim
Etapa a IV-a
Buducnost – Oltchim Itxako Krim
Etapa a V-a
Oltchim Itxako Krim Buducnost
Etapa a VI-a
Krim Oltchim Buducnost – Itxako
Grupa 2
ETO Gyor (Ungaria) Larvik (Danemarca) Leipzig (Germania) Dinamo Volgograd (Rusia)
Programul meciurilor
Etapa I
Dinamo ETO Gyor Leipzig – Larvik
Etapa a II-a
Larvik Dinamo ETO Gyor – Leipzig
Etapa a III-a
Larvik ETO Gyor Dinamo – Leipzig
Etapa a IV-a
Larvik Leipzig ETO Gyor Dinamo
Etapa a V-a
Dinamo Larvik Leipzig ETO Gyor
Etapa a VI-a
ETO Gyor Larvik Leipzig Dinamo
Vlad Soare
Lasă un comentariu