Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Vâlcea dă un jucator la Nationala de Minifotbal a României! Marian Constantin Chiripuș de la FC Boromir Râmnicu Vâlcea

Echipa națională de minifotbal a României, vicecampioana europeană, va participa la cel de-al treilea stagiu de pregătire, din acest an, dinaintea Campionatului Mondial din Australia, de la Perth, din perioada 1-12 octombrie.
Astfel, după Cupa Continentală din Tunisia din luna martie, acolo unde s-a clasat pe locul 3, fiind neînvinsă și după Cupa Klitschko din Ucraina, din luna mai, unde a ocupat locul 2, de asemenea fiind neînvinsă, România va participa la EMF Nations Games, la Brno, în Cehia, în perioada 23-25 august.
Acolo, tricolorii vor disputa 3 meciuri puternice, în compania unor adversari selecți: Cehia, campioana mondială și europeană, Spania, locul 4 la ultimul Campionat Mondial și Slovacia, participantă la Campionatul European de anul trecut, din Ucraina. Toate cele 3 jocuri vor avea loc în data de 24 august.
Deplasarea spre Brno se va face în data de 23 august, deplasare precedată de un mini-stagiu de pregătire, de două zile la Arad. Stagiul de la Arad va fi prilejul perfect pentru noul staff tehnic al echipei naționale, compus din antrenorul Virgil Bejenaru și directorul tehnic, Tudor Șimon, de a lua contactul cu jucătorii echipei naționale într-un cadru organizat. O parte dintre jucători sunt pregătiți și la echipele de club de către cei doi, Virgil Bejenaru fiind antrenorul echipei campioane a României, Nova Vita Târgu Mureș, iar Tudor Șimon fiind tehnicianul echipei vicecampioane, Tazmannschaft București.
La fel ca la Campionatul European din 2017, tricolorii vor fi cazați la Bobycentrum din Brno și vor disputa meciurile pe stadionul din apropierea hotelului, acolo unde a avut loc turneul final pe care România l-a încheiat pe locul 4. Delegația României va ajunge la Brno în data de 23 august, în jurul orei 18:30, după un drum de aproximativ 6 ore, iar seara se va susține și un antrenament oficial. Jocurile sunt programate pe 24 august, iar revenirea în țară se va face a doua zi.
Naționala României are la dispoziție pentru acest turneu două echipamente de joc oferite de partenerul tehnic, Fortuna Sports, în culorile: roșu respectiv albastru.
Program meciuri România, EMF Nations Games, sâmbătă, 24 august:
Ora 10:30
România – Slovacia
Ora 13:30
România – Spania
Ora 18:00
România – Cehia
Pentru turneul din Cehia, Virgil Bejenaru și Tudor Șimon au optat pentru un lot de 18 jucători, lot care să facă față celor 3 meciuri disputate într-o singură zi. Lotul este compus, în mare parte, din jucători care s-au făcut remarcați la cea mai importantă competiție a verii în minifotbalul românesc: Campionatul Național de la Oradea.
Sunt prezenți și jucătorii care fac parte din nucleul echipei naționale și care au avut evoluții bune la Campionatul European de anul trecut din Ucraina dar și la cele două competiții din acest an: Cupa Continentală din Tunisia și Cupa Klitschko din Ucraina.
Lot România – EMF Nations Games, Brno, Cehia, 23 – 25 august
Portari:
Nume Club minifotbal 2018-2019
Laszlo Klein Nova Vita Târgu Mureș
Andrei Mocan Dia Guard Divino Zalău
Jucători:
Nume Club minifotbal 2018-2019
Răzvan Dumitru Radu Tazmannschaft București
Toma Vincene Danco PRO București
Ioan Mircea Popa JSB Sibiu
Andrei Cârstea Tazmannschaft București
Andrei Brașoveanu Old Boys București
Mircea Ungur Nova Vita Târgu Mureș
Traian Ionuț Alecu Luxury Team București
Ionuț Șaron Chirică Danco PRO București
Ionuț Andrei Nemițanu MAV Sports Timișoara
Răzvan Plopeanu MAV Sports Timișoara
Claudiu Vlad JSB Sibiu
Sebastian Rus Extratereștrii Bistrița
Marian Constantin Chiripuș FC Boromir Rm-Vâlcea
Robert Dragan Paulevici MAV Sports Timișoara
Mihai Alexandru Danco PRO București
Stelian Stancu Tazmannschaft București
Staff tehnic:

Nume Club sau Localitate
Virgil Bejenaru – antrenor Nova Vita Târgu Mureș
Tudor Șimon – director tehnic Tazmannschaft București
Dan Ștefan Cojocaru – manager general Iași
Cristian Lupu – director sportiv Buzău
Doi jucători provin de la campioana națională și, totodată, campioana regională nord-est, Nova Vita Târgu Mureș: Laszlo Klein și Mircea Ungur, trei jucători de la vicecampioana națională, Tazmannschaft București: Răzvan Radu, Andrei Cârstea și Stelian Stancu, doi jucători de la medaliata cu bronz a Campionatului Național, JSB Sibiu: Mircea Popa și Claudiu Vlad, în timp ce Ionuț Alecu vine de la echipa de pe locul 4 de la Național: Luxury Team București, echipă ce a câștigat și Campionatul Regional Sud-Est de la Constanța.
De asemenea, trei jucători provin de la campioana europeană, MAV Sports Timișoara: Dragan Paulevici, Răzvan Plopeanu și Andrei Nemițanu. Nu în ultimul rând, un jucător provine de la câștigătorea Cupei României de la Bacău, FC Boromir Rm-Vâlcea: Marian Chiripuș, jucător desemnat „Cel mai bun jucător” al turneului la care au participat 91 de echipe.

Dan Ștefan Cojocaru, numit recent manager general al lotului național, vechea funcție fiind de director tehnic, ne-a oferit detalii înaintea participării la EMF Nations Games:
„Ne aflăm înaintea celui de-al treilea stagiu pe care FMR și Comitetul Executiv l-a aprobat pentru pregătirea Campionatului Mondial din Australia. Stagiul are loc la Brno între 23 și 25 august, cu 4 echipe naționale, o companie selectă, vom întâlni din nou campioana mondială și europeană, Cehia, acest El Clasico al minifotbalului, cum este numit meciul România – Cehia, de la înființarea acestui sport și până în zilele noastre.
Vom mai întâlni Spania, un nume în minifotbal și Slovacia, o echipă puternică. Trei meciuri puternice și un bun prilej pentru noul cuplu de antrenori de a vedea la lucru peste 80% dintre jucătorii pe care se vor baza în Australia.
Vom disputa 3 meciuri într-o zi, va fi dificil, dar antrenorii au la dispoziție un lot de 18 jucători pe care-l pot rula, ei știu foarte bine cum vor gestiona lucrurile, astfel încât să-i vadă la lucru pe toți. La finalul acestui stagiu, ei vor putea să aleagă cei mai buni 15 jucători care vor face deplasarea în Australia.
Mai vreau să precizez că Comitetul Executiv al FMR a făcut din nou un efort mare, generos, în ajutorul echipei naționale. Înainte de plecarea la Brno, echipa va beneficia de un stagiu de pregătire de două zile la Arad, cu toate condițiile, cazare, masă și terenuri de antrenament.”

HAI ROMÂNIA!