Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

RAZIE ÎN RÂMNICU VÂLCEA: S-a acționat cu precădere în zonele aglomerate cu risc criminogen ridicat, parcuri și în zona ștrandului Ostroveni

În data de 8 august a.c., în intervalul orar 18:00 – 21:00, pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea a fost organizată și desfășurată o razie la care au participat polițiști din cadrul Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea, Serviciului Rutier, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului Criminalistic și Serviciului de Acțiuni Speciale, dar și lucrători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea și Poliției Locale Râmnicu Vâlcea.

Scopul activității a fost creșterea gradului de vizibilitate al elementului polițienesc, asigurarea și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul cetățenilor, depistarea și sancționarea încălcării normelor de drept în vigoare, identificarea persoanelor suspecte sau predispuse la săvârșirea de infracțiuni.
S-a acționat cu precădere în zonele aglomerate cu risc criminogen ridicat, parcuri și în zona ștrandului Ostroveni.
La această activitate au fost folosite dispozitivele cinemometre, alcooltest și DrugTest, din dotare.
În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 138 de persoane, dintre care 14 cetățeni străini, au fost controlate 17 societăți comerciale, 2 societăți de pază și 72 de autovehicule, fiind reținut un permis de conducere și două certificate de înmatriculare. Abaterile de la legislația în vigoare au impus aplicarea a 43 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de peste 15 000 lei, 28 din acestea pentru încălcări ale legislației rutiere, 5 la Legea 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, 4 la Legea 61/1991 Republicată pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și 1 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.

Cu permisul suspendat, la volan!

Polițiști rutieri au oprit pentru control, pe strada Știrbei Vodă, un autoturism condus de un bărbat de 38 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că, acesta avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat.
Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar penal.

Taximetrie ilegală

Polițiștii rutieri au oprit pe strada Râureni, un autoturism condus de un bărbat de 47 de ani, din Râmnicu Vâlcea.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că acesta desfășoară activități de taximetrie fără a deține autorizație de taxi.
În momentul opririi în autoturism se aflau 4 persoane, care au relatat faptul că au fost transportați pe ruta Popești – Râmnicu Vâlcea, iar pentru serviciile prestate de conducătorul auto. urmau să îi plătească la sosire.
Bărbatului de 47 de ani i-a fost suspendat dreptul de utilizare a autoturismului, a fost sancționat contravențional și i-au fost reținute plăcuțele cu numerele de înmatriculare și certificatul.