Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

România joacă dubla cu Serbia

Naționala României de handbal feminin a intrat în linia dreaptă a calificării la turneul final al Campionatului European care va avea loc în luna decembrie a acestui an în Olanda și Norvegia. Cu multe chimiste în lot, trupa antrenată de Radu Voina are punctaj maxim după două etape scurse din preliminarii, după meciuri lejere contra Portugaliei și Greciei. Urmează dubla contra Serbiei, singura formație periculoasă a grupei. Primul meci va avea loc azi, în deplasare și în cazul unui succes România nu mai poate rata calificarea. Nici în cazul unui insucces situația nu devine tragică pentru că româncele își pot lua revanșa sâmbătă, atunci când sala polivalentă din Severin va găzdui revanșa contra sârboaicelor. Din fiecare grupă merg la turneul final primele două clasate, România și Serbia fiind favorite clare. Radu Voina nu poate conta pe serviciile Adinei Miroșu, de la Oltchim Râmnicu Vâlcea, cea care a contactat o boală contagioasă. Se speră, însă, în recuperarea Adinei până la manșa tur a semifinalei Ligii Campionilor cu ETO Gyor, campioana en-titre a Ungariei. Ultima confruntare dintre cele două naționale a avut loc la Trofeul Carpați, atunci când România s-a impus clar, cu scorul de 37-18. Radu Voina s-a declarat mulțumit de faptul că a putut să își scoată elevele la aer, România pregătindu-se și pe terenul de fotbal al echipei Gaz Metan Severin: „Am profitat și noi de vremea frumoasă și de amabilitatea oficialilor de la echipa de fotbal Gaz Metan, care ne-au lăsat să ne antrenăm pe iarbă. Ne simțim ca acasă la Severin, iar condițiile de pregătire sunt foarte bune. Ne așteptă două meciuri oficiale cu Serbia. Calificarea la Campionatul European din Olanda e practic tranșată, dar vrem să încheiem grupa pe primul loc. Privim această dublă ca pe o etapă intermediară în vederea îndeplinirii obiectivului principal al handbalului feminin românesc – calificarea la Jocurile Olimpice de la Londra. Lotul lărgit cuprinde 21 de jucătoare, dintre care unele mai tinere. Vrem să găsim soluții pentru posturile deficitare și sper ca unele dintre aceste fete noi să ne ajute la turneul preolimpic, din 25-27 mai, când vom întâlni Franța, Muntenegru și Japonia”.

Vlad Soare