Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Juniorii de la CSM Râmnicu Vâlcea, 12 goluri în 2 meciuri

Debut reuşit pentru echipa de juniori B de la Clubul Sportiv Municipal Râmniuc Vâlcea. Formaţia antrenată de Gabriel Mangalagiu are două victorii din două meciuri, juniorii marcând nu mai puţin de 12 goluri şi primind doar unul. Tinerii de la juniori B au şanse mari de calificare la turneul final.

3-0 la Severin

În runda de debut a returului Seriei a IV-a, „viperele mici” s-au deplasat la Severin, acolo unde au dispus cu 3-0 de ASFC Frontiera, din localitate. Golurile formaţiei noastre au fost marcate de Ciprian Popescu şi Alexandru Chiripuş (2). Gabi Mangalagiu a folosit următorul unsprezece: Sporea – Prundaru, Vătafu, Uţă, Roşianu – Duminică, Piţoiu – Horumbă, Tănăsescu, Chiripuş – C. Popescu. Pe parcursul meciului au mai intrat: Drăghici, Oteşanu şi Rachieru.

9-1 cu LPS Slatina

În prima partidă oficială a anului de pe propriul teren, trupa lui Mangalagiu a primit vizita formaţiei LPS Slatina. Şi de această dată succesul a fost unul clar pentru echipa noastră care s-a impus cu 9-1. Golurile au fost marcate de Tănăsescu (2), C. Popescu (2), Horumbă (2), Chiripuş şi Lala. Echipa de start a fost următoarea: Sporea – Prundaru, Lala, Aldescu, Roşianu – Duminică, Piâoiu – Horumbă, Tănăsescu, Chiripuş – C. POpescu. Au mai intrat: Oţăt, Oteşanu, Drăghici, Rachieru şi Puiu.
„Au fost două partide pe care le-am controlat şi pe care le-am câştigat fără mari emoţii. Este o generaţie bună de fotbalişti care în curând pot face pasul spre echipa mare. Mai e nevoie de multă muncă dar sunt convins că băieţii ştiu asta. Pentru a ajunge să joci la un nivel mare e nevoie de talent dar şi de multă sudoare”, spune Gabriel Mangalagiu.