• Paul Dinu crede că lipsa banilor sunt marea problemă a sportului românesc
• Domnule Dinu, care este în acest moment starea sportului românesc? Care sunt problemele?
• Cea mai mare problemă pleacă de la cei care conduc instituţiile de sport din România, începând de la vârful sportului românesc şi terminând la bază. Atât timp cât oamenii care nu au dovedit că ştiu să împletească experienţa sportivă cu cea managerială, care nu au condus o firmă cu doi angajaţi, ajung pe diverse filiere la conducerea unei instituţii de sport, nu trebuie să ne mai mire rezultatele acelei instituţii sau mai bine spus, lipsa lor şi implicit decăderea sportului românesc. Nu cred că degeaba se spune cum că ,,omul sfinţeşte locul’’. Aceşti oameni decid cât şi cui să aloce, atunci când se împart banii şi la cine să cheltuie aceşti bani, pe criterii ştiute numai de ei.
• Şi banii… de fapt lipsa lor…
• Lipsa banilor reprezintă o altă mare problemă a sportului din România. Tot timpul auzim că nu sunt bani pentru echipamente şi materiale sportive, cantonamente, deplasări, alimentaţie de efort, suplimente de efort, indemnizaţii, premieri, dotări, asigurări medicale, posturi de antrenori etc., toate atât de necesare, pentru desfăşurarea în condiţii optime a activităţii sportive din România. Chiar dacă sună ciudat, eu consider că sunt bani şi o să vă explic. Ministrul Sportului spune că din toţi banii alocaţi sportului românesc doar 20% ajung la activitatea sportivă… Anul trecut o Direcţie Judeţeană pentru Sport şi Tineret a primit de la M.T.S., 110.000 lei pentru sport şi tot 110.000 lei pentru tineret. Compartimentul Sport a avut 84 de acţiuni, cu o medie de 138 de participanţi/acţiune, totalizând un număr de 11.613 de participanţi, iar Compartimentul Tineret a avut 18 acţiuni cu o medie de aproximativ 42 de participanţi/acţiune, totalizând un număr de 753 de participanţi pentru tot anul 2015, aceste cifre fiind preluate din Raportul de Activitate pe 2015. Nu am nimic cu activitatea de tineret, dar sunt şi foarte mulţi bani alocaţi aiurea.
• E bine ca DJST-urile să rămână la MTS?
• M.T.S. are în subordine peste 40 de DJST – uri, cu peste 1.500 de angajaţi, care se ocupă atât de activitatea sportivă şi de tineret la nivel judeţean, cât şi de taberele şcolare. Cred că DJST-urile pot să treacă la Consiliile Judeţene şi să facă acelaşi lucru în continuare. Poate că nu se fac mari economii, dar din punct de vedere al timpului şi al birocraţiei, M.T.S. s-ar putea concentra mult mai mult pe activitatea sportivă, iar puţinii bani economisiţi ar ajunge tot la activitatea sportivă. În fiecare an M.T.S. alocă 5 milioane de euro pentru rentele viagere, acordate medaliaţilor la Jocurile Olimpice şi 1 milion de euro pentru alte indemnizaţii. Nu este rău, dar un sportiv senior, aflat în activitate, campion naţional de Haltere, a primit tot anul trecut doar 1.200 de lei, cu titlul indemnizaţie de efort, iar un fost campion olimpic a primit tot anul trecut 100.000 lei rentă. Nu am nimic cu foştii campioni, dar nu este corect şi din această cauză sportivul de la Haltere a abandonat cariera sportivă, pentru că nu poate trăi cu 100 de lei pe lună. Din lipsa banilor avem, anual, pierderi imense în rândul sportivilor de performanţă. Cum să mai motivezi un campion olimpic, care are 9.000 lei rentă pe lună, să devină antrenor cu 1.200 de lei/lună?
• Din această cauză avem şi puţini sportivi calificaţi la Rio?
• Acum toţi se miră că avem puţini sportivi calificaţi la Jocurile Olimpice de la Rio. M.T.S. alocă bani pentru unele federaţii şi pentru altele nu. Unele Federaţii de Contact (Arte Marţiale, Karate etc.) încă nu au primit bugetul pe acest an. Artele Marţiale sunt un fenomen social în România şi spun asta prin prisma numărului mare de practicanţi. Cred că alocarea de bani de la M.T.S., pentru Artele Marţiale trebuie să fie mult mai mare.
• Ce şanse mai are un sportiv de la ţară, cu venituri mici, să facă sport de performanţă?
• O altă mare problemă a sportului românesc o constituie imposibilitatea legării copilului de la ţară de sportul de performanţă. Familiei îi este imposibil să meargă zeci de kilometri pe zi, la cel mai apropiat club sportiv să îşi înscrie copilul la un sport. Asociaţiile Sportive Şcolare sunt soluţia optimă, ca toţi copiii să aibă posibilitatea practicării unui sport, în mod organizat, la ei în comună, acasă. Aceste asociaţii vor constitui principala bază de selecţie a sportului de performanţă, din care antrenorii de la CSM-uri sau alte cluburi să îi selecteze pe viitorii campioni. Dacă se prevede în lege ca primăriile să nu mai poată avea echipe de fotbal etc., atunci aceste Asociaţii Sportive Şcolare vor avea asigurată şi o mare parte din finanţare pentru activitatea sportivă din partea primăriilor. Atunci când trec de juniori şi termină şcoala, sportivii de performanţă de la Asociaţiile Sportive Şcolare pot merge spre CSM-uri, unde au toate condiţiile pentru a face performanţă la seniori. Dacă aceste Asociaţii vor funcţiona, atunci putem spera la renaşterea Daciadei. Este important să se asigure nişte burse sportivilor care fac performanţă, astfel încât ei să nu fie nevoiţi să renunţe la sport, pentru a se angaja.