Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

FOTO: Fotbalistul Mihai Costea s-a reîntors în braţele vâlcencei

S-a despărţit de celebra Daniela Crudu din cauza unei vâlcence. Mai apoi, Mihai Costea a încercat să o recucerească pe Crudu, însă nu a reuşit. Astfel că, fotbalistul cu origini din Vâlcea a revenit în braţele Alinei Lica, tânăra de 29 de ani, din oraşul nostru.

Cei doi au fost văzuţi zilele trecute pe străzile din Bucureşti, în timp ce mergeau la pizzerie din Băneasa, pentru ca mai apoi să se retragă în apartamentul lui Costea. Fostul fotbalist de la Steaua spune că nu este nimic serios, ci doar îşi trăieşte viaţa. „Este o simplă fată şi nu mă însor, la vârsta mea îmi trăiesc viaţa, dar pe primul plan este fotbalul”, a declarat Mihai Costea, pentru Click.

Sursă foto: fanatik.ro