După şase meciuri fără victorie vâlcenii au trecut de Unirea Târlungeni şi încă mai speră la accederea în play-off • depindem de jocul rezultatelor!
CSM Râmnicu Vâlcea a jucat ultima partidă de pe propriul teren din această ediţie a sezonului regulat în faţa unui adversar incomod, Unirea Târlungeni. Vâlcenii veneau după şase meciuri fără victorie şi doar trei puncte îi mai ţineau în cursa de accedere în play-off. În aceste condiţii, Alex Pelici a decis să mizeze pe un unsprezece mai ofensiv decât în partidele precedente. L-a introdus în teren ca titular pe Dani Popescu, jucător sub vârstă şi ca vârf împins a jucat cu Marius Staicu, în locul unui fotbalist mai lent, Fabian Himcinschi. În teren au mai intrat şi Dragoş Firţulescu de la care s-a sperat la o viteză în plus. În fine, Codin a fost şi el titular în timp ce Andrei Neagoe şi Andrei Ionescu au revenit după suspendare, rspectiv accidentare. CSM a încercat să înscrie un gol rapid care să-i dea linişte în timp ce oaspeţii au mizat pe cartea contraatacului. În prima repriză câştig de cauză au avut braşovenii care au marcat primii, în minutul 15, după ce Brujan a reluat cu capul din interiorul careului, profitând de lipsa de marcaj dar şi de decizia lui Popescu de a nu ieşi din poartă. Până la pauză putea să fie 1-1 după şutul lui Firţulescu, puţin pe lângă sau în urma a două lovituri libere exectuate de Neagoe. Putea să fie, însă, şi 0-2 la o fază clară de superioritate, 3 contra 1, pericolul fiind risipit miraculos de căpitanul vâlcenilor, Ionuţ Stoica.
O altă echipă în repriza a doua
Nu se ştie cu exactitate ce le-a spus Pelici elevilor săi la pauză, cert este că de la cabine parcă au intrat alţi fotbalişti. Vâlcenii au intrat motivaţi, au dominat cu autoritate şi era clar că golul sau golurile urmau să apară. În minutul 70 Andrei Neagoe a centrat perfect de pe partea stângă a atacului oltean şi Mihai Deaconescu a punctat cu o lovitură de cap bine plasată. Peste alte şapte minute „Miţă” a fost servant şi Bogdan Geantă nu a greşit ţinta din interiorul careului, tot cu capul. La final a fost 2-1 şi CSM Râmnicu Vâlcea încă mai speră la accederea în play-off. Şansele rămân mici, însă, având în vedere că e nevoie de jocul rezultatelor, mai precis ca Olimpia Satu Mare să nu facă mai mult de două puncte din trei meciuri sau Unirea Târlungeni să nu strângă mai mult de un punct tot din trei partide. Asta doar în condiţiile în care CSM se va impune în ultima partidă pe care o mai are de disputat.
Rezultate:
FC Bihor Oradea – Olimpia Satu Mare 0-0
Metalul Reşiţa – FC Olt Slatina 3-2
CSM Rm. Vâlcea – Unirea Tărlungeni 2-1
CS Mioveni – FC Caransebeş 0-0
ACS Poli Timişoara – Fortuna P. Câmpina
(3-0 la masa verde)
Şoimii Pâncota stă
Clasament actualizat:
1. Poli Timişoara 17 37 (+7)
2. Metalul Reşiţa 18 35 (+8)
3. CS Mioveni 19 29 (-1)
4. FC Olt 17 27 (+3)
5. Unirea Târlungeni 17 26 (+2)
6. Olimpia S. Mare 17 24 (0)
7. CS Municipal 19 24 (-6)
8. FC Bihor 17 16 (-11)
9. Şoimii Pâncota 18 15 (-12)
10. FC Caransebeş 17 14 (-10)
• Poiana Câmpina a pierdut toate meciurile jucate sau pe care urma să le joace în retur, cu 0-3
CSM Rm. Vâlcea- Unirea Târlungeni 2-1 (0-1)
Stadionul Municipal din Zăvoi, spectatori 400
Au marcat: Deaconescu (71), Geantă (77), Brujan (15)
Arbitru: Eduard Ioniţă (Constanţa); Asistenţi: Călin Cimponeriu (Lugoj) şi Cristian Gabriel Drăguţ (Timişoara).
Lasă un comentariu